”Aiatolahul Ali Khamenei a afirmat că remarcile preşedintelui (...) conform cărora 'dacă petrolul iranian nu este exportat, nici petrolul ţărilor din regiune nu va fi exportat' sunt remarci importante ce reflectă politica şi abordarea Iranului”, se menţionează într-o declaraţie postată pe website-ul liderului suprem iranian.
Riposta Iranului
Preşedintele Hassan Rouhani a ameninţat la începutul lunii că Iranul ar putea riposta sancţiunilor reinstituite de Washington prin perturbarea transporturilor de petrol din statele Golfului Persic.
Oficialii iranieni au mai ameninţat şi în trecut că ar putea riposta acţiunilor ostile ale SUA prin blocarea Strâmtorii Ormuz, traversată de petrolierele care livrează petrolul exportat de ţările din Golf.
În declaraţia postată pe website-ul aiatolahului Ali Khamenei se mai menţionează că acesta a susţinut un discurs în faţa oficialilor din Ministerul de Externe de la Teheran, unde a respins orice reluare a discuţiilor ''inutile'' cu preşedintele american Donald Trump, care în luna mai a decis să retragă SUA din acordul privind programul nuclear al Iranului şi să reinstituie sancţiunile împotriva acestei ţări. Khamenei a pledat în schimb pentru continuarea negocierilor cu Uniunea Europeană.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News