Zelenski s-a întâlnit, zilele trecute, cu liderii Regatului Unit, Franței și Italiei, precum și cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte.
Potrivit preşedintelui, în cadrul vizitelor a prezentat partenerilor occidentali detaliile Planului Victoriei. În viitor, se vor continua lucrările la nivel de comandă pentru a „face pașii pe front și în diplomație cât mai puternici”.
„Pachetele de apărare pentru apărare, apărarea aeriană, investițiile în producția de drone și alte arme în Ucraina sunt toate rezultatele vizitei la Londra, Paris, Roma și Berlin”, a spus Zelenski.
Germania a anunțat un ajutor uriaș pentru Ucraina
Mai concret, Germania, împreună cu țări partenere, intenționează să acorde Ucrainei asistență de securitate în valoare de 1,4 miliarde de euro până la sfârșitul acestui an, iar în anul următor, un ajutor în valoare de 4 miliarde de euro, a anunțat cancelarul Olaf Scholz la un briefing comun cu președintele Ucrainei.
„Până la sfârșitul anului, cu sprijinul partenerilor noștri din Belgia, Danemarca și Norvegia, vom livra Ucrainei un alt pachet în valoare de 1,4 miliarde de euro”, a subliniat Scholz.
Ajutorul militar în valoare totală de 1,4 miliarde EUR a fost strâns dintr-o varietate de surse, inclusiv bani federali neutilizați și inițiative internaționale de strângere de fonduri.
Acest pachet va include Iris-T, sisteme de apărare aeriană Skynex, sisteme antiaeriene Gepard, dar și sisteme de artilerie autopropulsate, vehicule blindate, drone de luptă, radare și muniție.
Cancelarul Germaniei a mai anunțat că țările G7 vor acorda în plus Ucrainei un împrumut de 50 de miliarde de euro în acest an, în conformitate cu decizia summitului G7 din Italia.
Așa cum relata și DefenseRomania, Ucraina ar putea primi, ână la sfârșitul anului 2024, sisteme de artilerie AS90 suplimentare din Marea Britanie.
Potrivit publicației The Times, cele două state discută posibilitatea ca grupuri mici de instructori militari britanici să meargă în vestul Ucrainei, în locații „izolate”, pentru a antrena soldații ucraineni. Consilierii militari vor contribui la asigurarea pregătirii de bază a armatei ucrainene înainte de a merge în prima linie.
Sursele publicației au mai menționat că o astfel de decizie a Marii Britanii ar face posibilă rezolvarea unora dintre problemele logistice asociate cu trimiterea personalului militar ucrainean la bazele britanice pentru antrenament.
Potrivit unei alte surse a publicației, trimiterea de trupe britanice în Ucraina în loc de antrenament la baze militare din Marea Britanie ar fi „mai ieftină și mai bună”.
”Am putea desfășura ( instruirea – n.r.) acolo mai repede și ar fi foarte departe de linia frontului, în locuri izolate, deci riscul ar fi mult mai mic”, a spus sursa.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News