Reuniune GUAM la Chişinău: Statele membre critică implicarea Rusiei în alimentarea conflictelor teritoriale

S.I. Catalin |
Data publicării:

Statele membre ale GUAM - Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Republica Moldova - au subliniat necesitatea de a-şi uni eforturile şi a-şi coordona mai bine poziţiile pentru a-şi putea apăra integritatea teritorială, conform declaraţiilor făcute de reprezentanţi ai celor patru ţări în cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a organizaţiei, vineri, la Chişinău, potrivit mass-media de peste Prut.

Responsabili din cele patru foste republici sovietice au criticat implicarea Rusiei în alimentarea conflictelor teritoriale şi chiar agresiuni militare, în special în Georgia şi în Ucraina.

Discuţiile în carul reuniunii (27-28 septembrie) s-au axat pe securitatea informaţională în regiune, precum şi pe interacţiunea în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Republica Moldova deţine în acest an preşedinţia prin rotaţie a GUAM. Organizaţia a fost înfiinţată în 2006 cu scopul dezvoltării cooperării între state prin consolidarea stabilităţii şi securităţii comune în spaţiul european.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel