Retragerea trupelor ruse din Herson face ca Ucraina să reacționeze cu prudență. Peste 40.000 de soldați ruşi sunt încă staţionaţi în regiune

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, și-a exprimat un punct de vedere cu privire la numărul de trupe ruse care se află acum în regiunea Herson și cât timp le ia să se retragă. Într-un interviu acordat agenție de știri Reuters, Reznikov a declarat că Federația Rusă are 40.000 de soldați în regiunea ucraineană Herson.

Publicitate

Armata rusă are încă un număr impresionat de forțe staţionate în regiunea ucraineană Herson, în jurul orașului și pe malul vestic al râului Nipru, în ciuda anunțului recent privind începerea unei retrageri.

Potrivit ministrului ucrainean al Apărării, armata rusă va avea nevoie de cel puțin o săptămână pentru a-și retrage trupele din Herson.

"Nu este atât de ușor să retragi aceste trupe din Herson în una sau două zile. Cel puțin va fi nevoie de o săptămână", a declarat Reznikov, precizând că este dificil de anticipat acțiunile Rusiei și că Ucraina se concentrează pe atingerea propriilor obiective.

Reznikov a sugerat că armata rusă, în urma retragerii sale Herson, și-ar putea întări unitățile din regiunea vecină Zaporojie, care a fost, de asemenea, ocupată parțial de ruşi timp de câteva luni.

 

Retragerea lentă a trupelor ruse din regiunea Herson face ca Ucraina să reacționeze cu prudență

 

Youtube video image

După cum s-a raportat anterior, la 9 noiembrie, comandamentul rus a anunțat o retragere de pe malul drept al râului Nipru și din orașul Herson.

Comandantul trupelor rusești din regiunea Herson, Serghei Surovikin, i-a sugerat ministrului rus al Apărării ca trupele ruse ar trebui să părăsească partea de pe malul drept al regiunii și orașul Herson. Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a fost de acord cu propunerea lui Surovikin.

Surovikin a declarat că, în condițiile actuale, trupe ruse aflate în oraşul Herson și în localitățile din apropiere nu pot fi aprovizionate pe deplin cu muniţie, lanţul logistic de aprovizionare fiind constant atacat de armata ucraineană.

 

Forțele Armate Ucrainene avansează mult mai repede în Herson

 

La 10 noiembrie, Statul Major General al Forţelor Armate Ucrainene a comunicat că nu poate nici infirma, nici confirma retragerea trupelor rusești din regiunea Herson. Armata ucraineană continuă să își desfășoare activitatea, iar operațiunea ofensivă din sudul țării se desfășoară conform planului.

Ieri seară târziu, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că, în timpul contraofensivei, militarii ucraineni au eliberat 41 de așezări din sudul Ucrainei. De asemenea, pe rețele de socializare a apărut imagini şi materiale video cu momentul în care militarii ucraineni anunță eliberarea satului Snihurivka din regiunea Mikolaiv.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel