Retragere (semi)organizată: În urma manevrei de trecere pe malul stâng, rușii au lăsat elicoptere, tancuri și piese de artilerie - FAU

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Forțele Armate ale Ucrainei susțin, prin vocea purtătorului de cuvânt al Divizei ”Sud” a Armatei, că ocupanții au fost nevoiți să renunțe la unele echipamente militare.

Deși se pare că retragerea militarilor F. Ruse a fost planificată cu mult timp înainte, armata ocupantă se află într-o stare de oarecare confuzie.

Astfel, publicația LB anunță o reducere semnificativă a numărului de bombardamente după retragerea armatei ruse pe malul stâng al Niprului.

De asemenea, Nataliia Humeniuk, șefa centrului de presă al Forțelor de Apărare din ”Sud” a confirmat că o parte din militarii ruși au fost capturați în Herson întrucât nu au mai reușit să se retragă și au rămas în dreapta Niprului, îmbrăcați în civil.

„Au încercat să facă autostopul, așa cum se spune, pentru a ajunge la ai lor”, a spus Humeniuk. 

 

Echipamente lăsate în urmă

 

Humeniuk a adăugat că apărătorii au confiscat și echipamentele inamice. ”Lucrăm la contabilitate pentru Lend-Lease. Există chiar și echipamente de zbor, adică elicoptere au rămas în urmă. Au lăsat mai multe lansatoare de rachete, tancuri și instalații de artilerie. De îndată ce vom finaliza rezultatele, vom prezenta un raport cu privire la inventar”, a spus Humeniuk. 

Oficialul a precizat că un total al pierderilor inamice în timpul traversării Niprului de pe malul drept pe malul stâng este încă dificil de estimat, mai ales că încă teritoriul nu este încă securizat în totalitate, fiind încă posibil să mai existe militari ruși îmbrăcați civil.

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici:  Android (Magazin Play)    iOS (App Store)

„Suntem conștienți că unii dintre ei s-ar fi putut pierde - ne amintim de parașutiștii ruși, unii ar fi putut fi pierduți intenționat, sau ar fi putut fi lăsați cu sarcini specifice, cu potențiale misiuni de sabotaj care să fie inițiate cu întârziere, după retragerea forțelor ruse”, a explicat ea. 

Armata rusă și-a stabilit poziții pe malul stâng al Niprului, iar acum există oricând posibilitatea ca aceasta să bombardeze ținte de pe malul drept

Drept pentru care, șeful Administrației Regionale din Herson, Yaroslav Ianușevici, a recomandat locuitorilor din localitățile adiacente malului drept al râului Nipru să evacueze zona. ”Veți primi tot ajutorul necesar! Locuitori ai regiunii Herson, vă rugăm să luați acest lucru cât mai în serios posibil" - a subliniat şeful regiunii.

Citește și: Ambiția de a menține controlul asupra aeroportului din Herson a fost o altă greșeală a strategiei ruse de luptă în Ucraina

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel