Publicitate
Lovirea podului din Crimeea, de care Putin este atât de “mândru”, ar reprezenta un pas important pentru victoria Ucrainei în conflictul cu Rusia, deoarece va tăia principala rută de aprovizionare a grupării militare ruse din peninsulă.
Cel puțin așa crede Brian Clark, membru senior la Institutul Hudson și director al Centrului pentru concepte și tehnologii de apărare. În opinia sa, Ucraina va putea să distrugă podul rusesc, dar numai dacă va dispune de armele necesare.
Oficialii ucraineni au comentat articolul din The Sun. Purtătorul de cuvânt al armatei, Dmitro Pletenciuk, confirmă că Podul Kerci rămâne o țintă prioritară pentru Kiev, dar a precizat că obiectivul are o valoare simbolică, întrucât rușii ”nu-l pot folosi pentru logistica militară, după daunele pe care le-a primit”. Podul este folosit în special ”de rușii obișnuiți care vizitează ilegal Crimeea ucraineană”, a explicat Pletenciuk.
Ce arme îi trebuie Ucrainei pentru a da jos podul
În principiu, pentru a ataca Podul Crimeea, Ucraina va avea nevoie de 20 până la 40 de rachete britanice Storm Shadow sau franceze SCALP, avioane de luptă americane de tip F-16 și drone maritime. Toate aceste mijloace ar trebui să lovească simultan podul, rachetele și avioanele de luptă țintind structurile superioare ale podului, iar dronele maritime baza acestuia. Ca urmare, podul ar trebui să se prăbușească.
“Cel mai puternic apărat pod din lume ar putea fi distrus de un atac aerian și maritim în stil Big Bang”, a precizat expertul britanic.
Trebuie precizat faptul că, anterior, șeful Direcției Principale Informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirill Budanov, a promis că va distruge Podul Crimeea până la jumătatea acestui an.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News