În cadrul unei conferințe de presă comune, Șmigal a declarat că cei doi premieri au discutat mai multe subiecte, inclusiv inițierea unor acorduri pentru a elimina barierele administrative și procedurale care vor permite facilitarea schimbului de bunuri și fluxul de pasageri între cele două state.
„Sperăm că până la mijlocul anului 2023 să semnăm Acordul de construcție a unui pod pentru autovehicule peste Nistru și să alăturăm mai mult frontierele noastre”, declarat șeful Guvernului ucrainean, potrivit Deschide.md.
Totodată, a spus Șmigal, ar urma să fie accelerate relațiile trilaterale în formatul Ucraina-Moldova-România, pentru anul viitor urmând să aibă loc o întrevedere cu participarea celor trei șefi celor trei Guverne.
Discuții privind combaterea propagandei ruse
R.Moldova și Ucraina vor lupta împreună pentru contracararea propagandei ruse. Și acest subiect a fost discutat în cadrul unei întrevederi dintre prim-miniștrii Natalia Gavrilița și Denis Șmigal, la Kiev.
Mai exact, în R.Moldova ar urma să fie difuzat maratonul de știri „Edini Novini”, difuzarea cărui a început ca urmare a inveziei ruse în Ucraina.
„Vom retransmite pe teritoriul Republicii Moldova posturi radio și TV ucrainești, pentru a contracara dezinformarea și a fake-urilor rusești”, a spus șeful Executivului de la Kiev.
La fel, părțile au convenit asupra declarării în R.Moldova, în anul 2023, drept Anul Culturii Ucrainești, ceea ce va ajuta să unească cele două culture și națiuni.
„Am convenit asupra cooperării în privința apărării spațiului aerian și îmbunătățirea controlului la frontier, precum și am convenit că trebuie să asigurăm mai multă siguranță în regiunea transnistreană”, a adăugat Șmigal.
Totodată, părțile au decis să creeze un grup bilateral de cooperare cu privire la integrare europeană a Ucrainei și R.Moldova în UE.
„Suntem dispuși să oferim asistență partenerilor noștri din Moldova, ca Moldova să poată implementa mai ușor recomandările Comsiei Europeană”, a adăugat premierul ucrainean.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News