Propunerea de a introduce acest proiect pe ordinea de zi a şedinţei de joi a legislativului a fost făcută de liderul grupului parlamentar al liberal-democraţilor, Tudor Deliu, care a subliniat că 2 noiembrie este ultima zi în care proiectul menţionat mai poate fi discutat şi aprobat de actualul legislativ.
Subliniind necesitatea votării acestei modificări, el a făcut referire la decizia Curţii Constituţionale din decembrie 2013, care a stabilit că textul Declaraţiei de Independenţă (a republicii), unde se menţionează că limba de stat este limba română, prevalează în raport cu textului Constituţiei, care stipulează că limba vorbită în Republica Moldova este 'limba moldovenească'.
Iniţiativa a fost votată doar de 21 de deputaţi liberal-democraţi, liberali şi popular-europeni prezenţi la şedinţă, în condiţiile în care acest proiect de modificare a Constituţiei fusese semnat de 34 de deputaţi atunci când a fost înregistrat în parlament, notează Ziarul Naţional din Chişinău.
Deputatul Ştefan Creangă, din partea Partidului Popular European din Moldova (PPEM), a declarat că introducerea 'limbii române în Constituţie ne va face mai uniţi', întrucât limba română 'ne defineşte', iar România este 'statul-prieten care oferă ajutor necondiţionat cetăţenilor Republicii Moldova'.
Împotrivă s-au pronunţat deputaţii socialişti şi comunişti, primii propunând ca modificarea denumirii limbii oficiale să fie votată în cadrul unui referendum.
Democraţii Marian Lupu şi Dumitru Diacov au solicitat ca această chestiune să nu fie supusă votului parlamentului, întrucât nu are avizul Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi.
Vicepreşedintele parlamentului Valeriu Ghileţchi le-a reproşat democraţilor că au mai existat proiecte de legi votate în lipsa unor avize.
În semn de protest faţă de respingerea acestui proiect de modificare a Constituţiei, liberal-democraţii au părăsit şedinţa parlamentului. 'Lăsăm în sală promoldoveniştii, promoscoviţii', a afirmat Tudor Deliu, care menţionase anterior că se putea obţine chiar în cursul zilei de joi avizul comisiei respective, aşa cum s-a procedat şi în alte cazuri.
Deputata Maria Ciobanu, din partea Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), a ţinut să amintească faptul că în actualul parlament sunt 64 de deputaţi care deţin şi cetăţenia română. 'Îi voi scrie domnului preşedinte Klaus Iohannis să vă retragă cetăţenia română. Să vă fie ruşine!', s-a adresat ea parlamentarilor moldoveni, înainte de a părăsi sala de şedinţe. AGERPRES/ (AS-autor:Lilia Traci; editor: Sorin Popescu)
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News