Repetând o abordare din perioada Războiului Rece, Rusia vrea să sperie Occidentul: Se pregătește situl de teste nucleare din Novaya Zemlya pentru noi teste

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Testarea torpilei nucleare T-5 la Novaya Zemlya. Sursa Foto: Arhivă Ministerul Apărării al URSS.
Testarea torpilei nucleare T-5 la Novaya Zemlya. Sursa Foto: Arhivă Ministerul Apărării al URSS.

Rusia a pregătit o facilitate militară pe insula Novaya Zemlya pentru noi teste nucleare. Acest lucru a fost anunțat într-un interviu cu contraamiralul Andrei Sinitsin, șeful facilității de testare a armelor nucleare, realizat de presă rusă. În timpul interviului, oficialul rus a precizat că facilitatea este pe deplin pregătită pentru reluarea testelor nucleare, care nu au mai fost efectuate pe acest sit de la 24 octombrie 1990.

Potrivit lui Andrey Sinitsyn, șeful poligonului central de teste nucleare al Rusiei de pe Novaya Zemlya, instalația este pe deplin pregătită pentru o eventuală reluare a testelor nucleare, ,,întreaga infrastructură fiind în stare excelentă''. 

Ultimul test a fost detonarea unui focos de 70 de kilotone în tunelul A13-N, la o adâncime de 600 de metri, după care situl a fost parțial închis.

,,Facilitatea este pregătită să reia testele nucleare 'în orice moment' dacă ordinul corespunzător este dat de sus'', a notat Sinitsyn.

De notat că țările occidentale monitorizează în mod constant activitățile Rusiei la acest poligon de testare, după cum reiese din imaginile din satelit de anul trecut, care au evidențiat efectuarea unor lucrări de construcții.

Imagini din satelit care au evidențiat efectuarea unor lucrări de construcții la facilitatea militară rusă de teste nucleare Novaya Zemlya. Sursa foto: Planet Lab.

,,Cel mai important lucru pentru noi este să nu perturbăm îndeplinirea sarcinilor de stat. Dacă sarcina este stabilită pentru reluarea testelor, aceasta va fi îndeplinită la timp'', a adăugat Sinitsyn.

Sinitsyn a mai precizat că amplasamentul, precum și laboratorul și instalațiile de testare, sunt pregătite. De asemenea, personalul a fost notificat cu privire la posibilitatea efectuării de teste nucleare.

Au trecut 70 de ani de la înființarea poligonului de testare Novaya Zemlya, primul test cu arme nucleare din clasa megaton având loc la 17 septembrie 1954, iar ultimul la 24 octombrie 1990. Deși testele au fost întrerupte, situl rămâne operațional și gata să fie redeschis. 

 

Se pregăteşte reînvierea locului unde a fost detonată cea mai puternică bombă nucleară

 

Situl de testare rusesc, situat pe arhipelagul izolat Novaya Zemlya din Oceanul Arctic, a fost locul unde Uniunea Sovietică a efectuat peste 200 de teste nucleare, inclusiv explozia celei mai puternice bombe nucleare din lume în 1961.

Youtube video image

La 30 octombrie 1961, Uniunea Sovietică a testat „Tsar Bomba”, cea mai mare bombă nucleară detonată vreodată, în arhipelagul Novaya Zemlya. Această explozie, echivalentă cu 50 de milioane de tone de TNT, a marcat cel mai terifiant test nuclear al secolului trecut. Mingea de foc creată a fost vizibilă de la o distanță de 1 000 de kilometri, iar norul său în formă de ciupercă s-a înălțat 64 de kilometri în atmosferă. 

Puterea exploziei generate de detonarea ''Tsar Bomba'' a spart geamuri aflate la o distanță de până la 900 de kilometri și a generat o undă de șoc seismic care a înconjurat Pământul de trei ori. Deși proiectul inițial de 100 de megatone a fost redus la jumătate pentru a limita impactul, energia eliberată de bombă a depășit de peste 1 500 de ori puterea totală a tuturor dispozitivelor explozive utilizate în Al Doilea Război Mondial. Aruncată deasupra unei zone nelocuite, impactul asupra mediului a fost totuși foarte puternic. 

Presa rusă a început să publice informații despre disponibilitatea de a efectua noi teste nucleare după ce Occidentul a început să dezbată în mod activ posibilitatea de a utiliza arme occidentale pentru a lovi instalațiile militare rusești din Ucraina.

La acea vreme, președintele rus Vladimir Putin a avertizat, de asemenea, Occidentul că va lupta direct cu Rusia dacă Ucrainei i se va permite să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Occident și a promis să ia măsuri de retorsiune.

În primul an al invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, a existat un risc real ca Rusia să utilizeze arme nucleare tactice.

Potrivit lui William Burns, director al Agenției Centrale de Informații a SUA, pătrunderea bruscă a armatei ucrainene în nord-est a stârnit temeri că dictatorul rus Vladimir Putin ar putea lua măsuri extreme, ceea ce, la rândul său, a dus la o intensificare a activității diplomatice.

În ultimele luni, declarații alarmante din partea unor personalități politice și militare ruse au sugerat posibilitatea unui test nuclear pentru a demonstra Occidentului puterea Rusiei. Margarita Simonyan, șefa agenţiei ruse de propagandă RT, a sugerat detonarea unei bombe nucleare în interiorul granițelor Rusiei pentru a demonstra puterea de distrugere a arsenalului națiunii. Deși remarcile ei au stârnit controverse chiar și în Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că acestea nu reprezintă poziția oficială a guvernului. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel