Reparația singurului portavion rus Amiral Kuznețov durează atât de mult încât piloții s-au pensionat. Și totuși rușii formează o nouă aripă de aviație a portavionului

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Un avion de tip Su-33 la bordul portavionului rus Amiral Kuznețov. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
Un avion de tip Su-33 la bordul portavionului rus Amiral Kuznețov. Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 22.07.2024, că, după șapte ani de reparații capitale, portavionul Amiral Kuznețov, singura navă de acest tip din dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse, are nevoie de refacerea aripii de aviație ambarcată. În acest sens, partea rusă a început procesul de selecție a piloților pentru portavion.

Cu toate că, deocamdată, Amiral Kuznețov nu are perspective clare de finalizare a reparațiilor, piloții regimentelor de aviație de vânătoare 279 și 100 din cadrul Aviației navale a Flotei de Nord au început să se pregătească pentru zborurile de pe portavion.

 

Portavionul Amiral Kuznețov e de atâta timp în reparații că majoritatea piloților s-au retras

 

2. Un Su-33, ... (su_33_amiral_kuzneprc-c8prc-9bov_13168900.jpg)

Un Su-33, decolând de pe portavionul Amiral Kuznețov, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova

În prezent, piloții se antrenează de pe aerodromurile terestre din nordul Federației Ruse, executând zboruri deasupra Peninsulei Kola și Mării Barents.

“În cei șapte ani de când portavionul Amiral Kuznețov se află în reparații, mulți piloți s-au pensionat, iar cei care i-au înlocuit nu au experiență practică de zbor de pe portavion și încă nu stăpânesc procedurile necesare”, a declarat pentru Izvestia expertul militar rus Dmitri Boltenkov.

Echipajele aeronavelor din cele două regimente de aviație ambarcată ale Flotei de Nord au efectuat antrenamente pe simulatorul NITKA din Crimeea, care reproduce complet puntea portavionului Kuznețov, însă una este un simulator terestru și alta puntea unei nave aflate în mișcare pe mare.

Potrivit pilotului Pavel Kretov, „erou” al Federației Ruse, care a efectuat 170 de aterizări pe puntea portavionului Amiral Kuznețov, inclusiv prima pe timp de noapte, pregătirea piloților durează aproximativ un an, în condiții de instruire intensivă. Acesta a confirmat faptul că aripa de aviație destinată ambarcării pe portavion se află în curs de refacere.

 

Portavionul Amiral Kuznețov trebuia să revină pe mare în 2024. Dar va reveni în cel mai bun caz în 2028, după o serie îndelungată de incidente, de la macarale căzute peste navă, la incendii la bord

 

3. -imagine fara descriere- (portavion_admiral_kuznetsov_58234300.jpg)

Comentariul autorului: Portavionul Amiral Kuznețov, Proiect 1143.5, este nava amiral a Flotei de Nord și a Forțelor Navale ale Federației Ruse. Aceasta a fost lansată la apă în anul 1985, iar în 1991 a fost introdusă în dotarea Flotei de Nord.

Portavionul a îndeplinit mai multe misiuni în Oceanul Atlantic și în Marea Mediterană, în 1995, în 2007-2008 și în 2016-2017.

În ultimul marș de instrucție, portavionul a activat în largul coastelor Siriei, ca parte a unei grupări navale operative. Piloții grupului aerian ambarcat au efectuat peste 400 de ieșiri, lovind peste 1.200 de ținte ale grupărilor teroriste.

După întoarcerea din ultima campanie, în anul 2017, nava a fost deplasată la Murmansk, fiind supusă unor
lucrări de reparații și modernizare.

Inițial, a fost programată revenirea în serviciul de luptă în anul 2022, dar termenele de finalizare a lucrărilor au fost amânate în mod repetat. Cu toate că reprezentanții Corporației unificate constructoare de nave au promis că portavionul va fi operaționalizat în cursul anului 2024, se pare că reparațiile ar putea fi prelungite până în 2028.

Pe parcursul reparațiilor, portavionul a fost implicat în mai multe incidente. De exemplu, în octombrie 2018, docul plutitor PD-50 la care se afla nava s-a scufundat.

Portavionul a fost avariat de căderea unei macarale de andocare, dar a rămas pe linia de plutire. Acesta a fost remorcat la dana Șantierului naval nr. 35 din Severomorsk, unde a fost reparat în continuare.

În luna decembrie 2019, la bordul portavionului a izbucnit un incendiu. În timpul lucrărilor de sudare, au sărit scântei în cală, unde s-a vărsat combustibil. Ca urmare, două persoane au fost ucise și alte 14 rănite.

La sfârșitul anului 2022, a fost raportat un nou incendiu la bord, fără să fie înregistrate victime.

În luna iunie a acestui an, Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Federația Rusă a informat despre prevenirea unui atentat terorist la bordul portavionului Amiral
Kuznețov.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel