Redirecționarea mercenarilor ruși Wagner din Libia către Ucraina pune în dificultate forțele lui Khalifa Haftar

Nicolae Iordan |
Data publicării:

O sursă militară libiană a sugerat că forțele generalului în retragere, Khalifa Haftar, din estul Libiei sunt afectate ca urmare a retragerii mercenarilor aparținând companiei militare private (PMC) ruse Wagner Group, pentru a participa la războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Sursa a confirmat că mișcarea Rusiei va afecta situația militară a forțelor lui Haftar staționate în est, la care se adaugă starea de furie tot mai mare din cadrul trupelor sale, ca urmare a multor probleme, cum ar fi întârzierile salariale, corupția și controlul fiului său Saddam asupra actului de decizie.

Retragerea lui Wagner exacerbează suferința lui Haftar, care se confruntă cu o scădere a sprijinului acordat de Egipt și Emiratele Arabe Unite, mai ales după apropierea Abu Dhabiului de Ankara, care este în interesul taberei adverse.

Un avion militar rus a părăsit în secret teritoriul libian, transportând sute de luptători Wagner, în ianuarie, îndreptându-se spre sudul Ucrainei.

Conform sursei, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, luptătorii companiei Wagner care au părăsit Libia au fost retrași din pozițiile și concentrările din Sokna și din alte orașe din centrul și estul Libiei și conduși la baza aeriană Al-Jufra, în centrul țării.

Un fost militar egiptean a confirmat transferul elementelor Wagner din locații din Libia și din alte locuri din Africa, însă a subliniat că "numărul acestor forțe nu este foarte mare".

Cotidianul britanic The Times a dezvăluit săptămâna aceasta că peste 400 de mercenari ruși Wagner se deplasează în capitala Ucrainei, Kiev, la ordinele Kremlinului, pentru a-l asasina pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

În urmă cu câteva zile, cotidianul britanic The Daily Beast a dezvăluit că zeci de mercenari ruși Wagner au fost retrași din locații din Africa Centrală, îndreptându-se spre Europa de Est, pe fondul escaladării conflictului din Ucraina.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel