Ministrul adjunct de externe de la Kiev, Olena Zerkal, a declarat că negocierile privind situaţia din Donbas în formatul "Normandia" (Ucraina, Germania, Franța și Rusia) pot fi reluate nu mai devreme de toamna acestui an - potrivit Radio NV.
„În acest moment, ne aflăm într-o turbulență politică. Evident că absența unui guvern eficient şi a unui parlament ridică multe îndoieli cu privire la faptul că deciziile pot fi puse în aplicare. Este logic că acest lucru nu se va întâmpla înainte de toamna acestui an, când vom avea un nou guvern şi un nou parlament şi când toate instituțiile se vor echilibra și vor începe să funcționeze în mod normal" - a explicat diplomatul ucrainean.
Ziarul Korrespondent aminteşte că, în urmă cu câteva zile, Kremlinul, de asemenea, a sugerat că există posibilitatea organizării unei noi reuniuni cu privire la Donbas. ,,Aceste chestiuni sunt luate în considerare" - a declarat Dmitri Peskov, secretarul de presă al preşedintelui rus, Vladimir Putin, fiind întrebat de jurnalişti dacă este planificată o întâlnire la nivel înalt în aşa-numitul format Normandia.
Pe de altă parte, înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, fostul președinte Petro Poroșenko a declarat că, în mai sau la începutul lunii iunie, reprezentanţii formatului Normandia ar urma să semneze documente care să prevadă retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, retragerea echipamentelor grele și a artileriei din Donbas şi dezarmarea grupărilor armate ilegale.
În plus, potrivit declaraţiei făcute atunci de Petro Poroşenko, la întâlnirea respectivă, ar urma să fie decisă şi desfăşurarea unei misiuni de pace ONU în Donbas. Kremlinul, însă, a negat posibilitatea unei astfel de întâlniri.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News