E vorba desigur de controversatul program al corvetelor românești, o sagă ce datează deja de mulți ani.
În 2019 Asocierea dintre Șantierul Naval Constanța și francezii de la Naval Group a fost declarată câștigătoare în licitație. Ar fi trebuit construite 4 corvete de tip Gowind 2500, în România.
Potrivit datelor oficiale din program, „navele vor fi construite în România în decurs de șapte ani, în baza unui transfer de tehnologie pentru construcţia, dotarea şi mentenanţa corvetelor”. Mai mult, prima navă ar trebui livrată la doar trei ani de la semnarea contractului.
Doar disensiunile majore de ordin financiar din Asociere, coroborat cu criza pandemică, au făcut imposibilă ajungerea la un consens și semnarea acordului. Ministerul Apărării Naționale a prelungit de mai multe ori termenul în care așteaptă Asocierea să semneze, pe tot parcursul anului 2022. Desigur, acest lucru nu s-a întâmplat.
Licitația a fost demarată după ce în 2016 contractul a fost inițial alocat companiei olandeze Damen, prezentă în România la Șantierul Naval Galați și la cel de la Mangalia, unde construiește deja nave de luptă pentru forțe navele din întreaga lume. Olandezii au oferit României corvete Sigma 10514.
Alegerile legislative au adus la vremea respectivă o nouă arhitectură a Parlamentului care a obținut anularea acordului direct și desemnarea câștigătorului în urma unei licitații.
Dacă în 2016 contractul s-ar fi semnat azi, în plin război în Marea Neagră, declanșat de Rusia, România ar fi avut operaționale cel puțin 3 corvete din 4
Corvete din clasa Sigma 10514, sursă foto: Damen
Contraamiralul de flotilă (r.) Constantin Ciorobea, fost Comandant al Componentei Operaţionale Navale şi Locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Navale, prezent în această săptămână la emisiunea Obiectiv EuroAtlantic difuzată de DefenseRomania, a făcut referire și la programul corvetelor.
El a subliniat că dacă România ar fi mers pe decizia din 2016, azi, în Marea Neagră, am fi avut cel puțin 3 din care 2 corvete operaționale.
΄n 2022 statul malaezian a făcut o analiză la nivel guvernamental privind construirea corvetelor Gowind, desemnate câștigătoare și în programul României. La fel, ar fi trebuit construite în Malaezia. La nivelul anului 2023 ei trebuiau să aibă trei nave. Nu am niciuna. Nu cunosc detaliile legislative și blocajele de acolo, dar rezultat e ca în România: Zero corvete. În 2016 a existat o Hotărâre de Guvern care direcționase construcția de corvete către Damen, companie prezentă în România cu două șantiere la Galați și Mangalia. Conform acelui proiect, vă pot spune că am fi avut azi în Marea Neagră cel puțin trei corvete, două operaționale cu echipaj și capabile să acționeze pe mare.
Hotărârea de Guvern s-a anulat, s-a făcut o licitație care a dat câștig de cauză francezilor. Dar asemănător poveștii din Malaezia nu avem nicio corvetă. Îmi e greu să înțeleg ce se întâmplă. Practic România își dorește să construiască niște nave, să câștige și partea română prin oamenii care se vor califica, prin cei care vor avea de muncă în țară, dar bineînțeles va câștiga și producătorul. Nu am vreo explicație logică la ceea ce se întâmplă. Cert e că în loc să avem cel puțin trei corvete nu avem nimic”, a conchis contraamiralul de flotilă (r.) Constantin Ciorobea.
Urmărește integral emisiunea Obiectiv EuroAtlantic, în care contraamiralul (r.) Constantin Ciorobea a făcut o analiză a războiului din Marea Neagră și a Forțelor Navale Române
Damen oferă României corvete Sigma și transmite că poate recupera timpul pierdut
În Șantierul Naval de la Galați, Damen a construit zeci de nave militare în ultimii ani pentru flote navale din întreaga lume. Din 2017 până în prezent, Damen a construit în România 5 nave militare iar a 6-a e în proces de construcție.
În cadrul expoziției Black Sea Defense & Aerospace 2022 (BSDA), cea mai mare expoziție de tehnică militară din Europa de Est, DefenseRomania a discutat despre acest program și cu Gheorghe Savu, directorul Damen Naval Romania. Acesta ne-a precizat că Damen poate construi concomitent corvetele la Șantierul Naval Galați și Șantierul Naval Mangalia, unde statul român deține 51% din acțiuni. La Galați Damen a construit deja peste 30 de nave militare pentru 13 forțe navale diferite.
În ceea ce privește licitația câștigată de francezii de la Naval Group, fostul ministru Vasile Dîncu a prelungit de mai multe ori termenul pentru ca acordul să se semneze, precizând că în caz contrar MApN ar putea recurge inclusiv la soluții extreme.
Recent, generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente a MApN, a precizat că MApN intenționează ca anul acesta să încheie într-o formă sau alta controversatul contract.
Între timp, o bilă albă, a fost semnat contractul pentru bateriile de coastă americane, sistemele Naval Strike Missile (NSM), iar recent Ministerul Apărării a trimis către Parlament solicitarea de aprobare a achiziției de submarine.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News