„Suntem încântați să ne extindem portofoliul proprietății intelectuale cu aceste brevete recent achiziționate, consolidând și mai mult protecția din jurul tehnologiilor noastre brevetate, portabile și modulare de microreactoare aflate în curs de dezvoltare”, a declarat Jay Yu, fondator și președinte al NANO Nuclear Energy.
Aceste reactoare sunt concepute pentru a furniza energie curată, fiabilă și la cerere pentru o varietate de aplicații, inclusiv comunități izolate, situri industriale și, mai important, baze militare.
„Conduse de o echipă de ingineri din domeniul nuclear, produsele NANO Nuclear aflate în curs de dezvoltare includ ''ZEUS'', un reactor cu baterie cu miez solid, și ''ODIN'', un reactor cu agent de răcire de joasă presiune, fiecare dintre acestea reprezentând evoluții avansate în soluțiile de energie curată care sunt microreactoare nucleare avansate portabile”, a declarat compania într-un comunicat de presă.
În anul 2021, Biroul Secretarului american al Apărării (OSD) a solicitat 60 de milioane de dolari pentru proiectul Pele, care vizează dezvoltarea unui microreactor nuclear nou, transportabil, care să furnizeze energie de mare putere pentru o gamă largă de misiuni ale Departamentului Apărării (DOD). Prototipul de reactor dorit de DOD va fi capabil să producă între 1 și 5 megawați de electricitate și să funcționeze la putere maximă timp de cel puțin trei ani.
Advanced Fuel Transportation Inc. (AFT), o filială a NANO Nuclear, este condusă de foști directori ai celei mai mari companii de transport din lume, cu scopul de a construi o companie de transport nord-americană care va furniza cantități comerciale de combustibil HALEU reactoarelor modulare mici, companiilor de microreactoare, laboratoarelor naționale si armatei
Departamentul american al Apărării ar deja un program pentru microreactoare nucleare
Cererea de finanțare pentru proiectul Pele se regăsește în propunerea de buget a Pentagonului pentru anul fiscal 2022, care a fost publicată la 28 mai 2021. Acesta este primul an în care Biroul Secretarului Apărării a solicitat bani pentru acest program.
Proiectul Pele a început în 2019 cu o cerere din partea Strategic Capabilities Office (SCO) al DOD, care a solicitat prototipuri de la trei parteneri industriali: Westinghouse Government Services, X-energy, LLC și BWX Technologies, Inc. „Unicitatea programului Pele constă în mobilitatea și siguranța reactorului”, a declarat directorul programului Project Pele, Dr. Jeff Waksman, într-o declarație oficială în 2020. „Vom profita de partenerii noștri din industrie pentru a dezvolta un sistem care poate fi mutat rapid și în siguranță pe cale rutieră, feroviară, maritimă sau aeriană și pentru o instalare și o închidere rapidă, cu un design care este implicit sigur.”
Acum, reactorul ZEUS este un reactor cu baterie cu miez solid care a fost proiectat pentru a fi uşor de transportat dintr-un loc in altul. Reactorul ODIN utilizează un sistem de răcire cu presiune scăzută pentru a spori siguranța și eficiența. Acesta prioritizează funcționarea fiabilă cu riscuri minime.
Reactorul KRONOS MMR este un mic reactor fix capabil să genereze cantități substanțiale de energie electrică fără emisii de carbon.
VIDEO: $NNE acquired of one of the Highest Technology Readiness Level Advanced Small Modular Reactors/Microreactors in development. $NNE KRONOS MMR™ suited for #AI #Datacenters. We plan to continue the demonstrations sites in the USA & Canada to lead the way in #NuclearEnergy pic.twitter.com/QLhMeiEn2K
— NANO Nuclear Energy (NASDAQ: NNE) (@nano_nuclear) January 24, 2025
„KRONOS MMR va permite NANO Nuclear să deservească o gamă mai largă de piețe în creștere care au cereri mari de energie, inclusiv centre de date și inteligență artificială”, a adăugat compania. Între timp, LOKI MMR este un reactor portabil conceput pentru desfășurări la distanță, de la medii terestre și marine la provocările explorării spațiale.
Reactoarele au fost create pentru a funcționa la temperaturi ridicate, ceea ce le permite să genereze electricitate cu o eficiență ridicată. În plus, reactoarele sunt sigure, ele se vor opri în siguranță în cazul unui accident.
Achiziție strategică la momentul oportun
În special, utilizarea microreactoarelor a crescut semnificativ în ultimele luni, având în vedere creșterea nevoilor de energie în toate industriile.
Recent, Tata Chemicals a semnat un acord cu BWXT Advanced Technologies pentru a instala microreactoare avansate într-o mină de sodă din SUA. Aceste microreactoare sunt destinate să furnizeze la cerere energie electrică și termică fără carbon.
Ulterior, cercetarea privind microreactorii s-a intensificat. Un dezvoltator de microreactoare cu sediul în California a finalizat o demonstrație critică de răcire pasivă. Această tehnologie patentată declanșează oprirea microreactorului în 300 de milisecunde în caz de urgență.
Cea mai recentă achiziție strategică are loc într-un moment crucial în care lumea se confruntă cu nevoia urgentă de securitate energetică și de decarbonizare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News