Acest mesaj comun a rupt aproape o săptămână de tăcere a liderilor militari după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii preşedintelui Donald Trump în urma căruia cinci persoane şi-au pierdut viaţa. Preşedintele şefilor de stat major al armatei americane, generalul Mark Milley, a tăcut până acum, transmite Agerpres.
"Revolta violentă din Washington D.C. de pe 6 ianuarie 2021 a fost un asalt direct asupra Congresului SUA, a clădirii Capitoliului şi a procesului nostru constituţional", au scris cei şapte generali şi un amiral într-un memoriu intern adresat militarilor din subordine, adăugând că armata rămâne angajată în protejarea şi apărarea Constituţiei.
"Drepturile la libertatea de exprimare şi de întrunire nu oferă nimănui dreptul de a recurge la violenţă, sediţie şi insurecţie", se arată în această scrisoare.
Liderii militari au mai scris că preşedintele ales Joe Biden va fi inaugurat pe 20 ianuarie şi va deveni comandantul lor şef.
"Orice act de perturbare a procesului constituţional nu este doar contrar tradiţiilor, valorilor şi jurământului nostru; este împotriva legii", se subliniază în acest mesaj.
Oficialii americani au declarat că generalul Mark Milley nu a comentat evenimentele de săptămâna trecută pentru că a dorit să nu se implice în evenimentele politice.
Dar, comentează Reuters, tăcerea generalului Milley este într-un contrast puternic cu ceea ce s-a întâmplat în luna iunie, când Milley a făcut o plimbare controversată către o biserică din apropierea Casei Albe alături de preşedintele Trump după ce ofiţeri de poliţie susţinuţi de trupele Gărzii Naţionale au folosit substanţe chimice care provoacă lacrimi şi gloanţe de cauciuc pentru a elibera zona de protestatari paşnici.
Zilele acestea, câţiva militari îşi exprimaseră în mod privat îngrijorarea în legătură cu faptul că liderii armatei americane nu au oferit indicaţii în urma atacului de miercurea trecută împotriva democraţiei americane.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News