Războiul sancțiunilor: China ripostează la măsurile SUA și vizează 13 companii americane din industria de apărare

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: pexels, Lara Jameson
Foto: pexels, Lara Jameson

Beijingul sancționează companii americane din industria de apărare.

Măsura e mai mult simbolică întrucât colaborarea dintre cele două state pe acest palier este aproape inexistentă. Singura relație dintre cele două industrii militare este una în care China fură tehnologie americană. ”Ăștia fură totul”, explica pentru DefenseRomania și Excelența Sa, ambasadorul Adrian Zuckerman, referindu-se la metodele folosite de China.

China a decis să impună sancțiuni asupra a 13 firme americane din domeniul industriei de apărare, ca răspuns la vânzarea de arme americane către Taiwan, a declarat Ministerul de Externe după ce Statele Unite au aranjat ca președintele Taiwanului să tranziteze teritoriul său.

Potrivit Reuters, decizia Beijingului vine după reacția puternică a Chinei față de autorizarea Statelor Unite de o potențială vânzare de piese de schimb în valoare de 385 de milioane de dolari și sprijin pentru avioanele și radarele F-16 către Taiwan, despre care Beijingul spune că îi subminează suveranitatea și integritatea teritorială.

Deși sancțiunile Chinei sunt o reacție directă la vânzările de arme către Taiwan, există o legătură indirectă cu tensiunile tehnologice dintre SUA și China. Restricțiile recente impuse de SUA asupra accesului companiilor chineze la tehnologii avansate, precum cipurile și sistemele AI, au amplificat frustrarea Beijingului. 

Avionul din imagine nu este un F-35. Este vorba despre J-20S, o nouă generație de avioane de luptă stealth cu două locuri, dezvoltate de Aviation Industry Corporation of China. Sursa foto: X.

Astfel, răspunsul Chinei poate fi văzut și ca parte a unui „război economic” mai amplu, în care ambele țări folosesc sancțiuni și restricții pentru a-și apăra interesele strategice.

 

Taiwanul, mărul discordiei

 

China, care consideră Taiwanul propriul său teritoriu, iar președintele său Lai Ching-te un separatist periculos, se opune oricăror interacțiuni străine sau vizite ale liderilor insulei.

Beijingul încearcă să demonstreze că poate riposta la orice acțiune percepută ca amenințare.

Companiile vizate de sancțiuni includ Teledyne Brown Engineering Inc, BRINC Drones Inc și Shield AI Inc, a declarat ministerul de externe în declarația de joi.

Alte companii care se confruntă cu sancțiuni sunt Rapid Flight LLC, Red Six Solutions, SYNEXXUS Inc, Firestorm Labs Inc, Kratos Unmanned Aerial Systems Inc, HavocAI, Neros Technologies, Cyberlux Corporation, Domo Tactical Communications și Group W.

În plus, China va îngheța activele a șase directori de la cinci companii, inclusiv Raytheon, BAE Systems și United Technologies, în China, și le va interzice intrarea în țară.

Organizațiilor și persoanelor chineze li se interzice, de asemenea, să interacționeze cu aceștia.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel