Aceste drone nu au fost folosite în număr mare până acum foarte probabil pentru că în planurile inițiale de invazie ale Rusiei și în cele din primele săptămâni și luni ale războiului nu s-a anticipat o astfel de rezistență a Ucrainei și, prin urmare, armata rusă nu a plasat suficiente comenzi pentru acestea.
Acest lucru pare să se fi schimbat acum, deși există încă întrebări cu privire la cifrele reale.
Fabricat de o subsidiară a concernului Kalașnikov, Lancet-3 cântărește aproximativ 30 kg și are un profil distinctiv datorită aripilor sale în formă de X. Drona utilizată în Ucraina se pretinde a fi o versiune nouă, îmbunătățită a Lancet-3, cu un focos de 5 kg, comparativ cu cel original de 3 kg și se distinge printr-o anvergură mai mare a aripilor.
Drone puține, imagini multe
O serie de materiale video prezentate chiar de Ministerul rus al Apărării ca fiind din timul luptelor, dezvăluie câteva caracteristici interesante ale acestei arme noi și periculoase.
Acestea arată că Lancet poate lovi o varietate de ținte, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană S-300, tancuri, artilerie, camioane, obuziere autopropulsate și sisteme radar, chiar și o vedetă. Numărul mare de videoclipuri lansate în doar câteva zile sugerează o adevărată campanie propagandistică pentru a convinge lumea că Rusia are cel puțin o armă funcțională în această categorie.
Una dintre caracteristicile rezultate din imagini este că Lancet are un focos care concentrează energia într-un jet îngust, pentru a străpunge armura, ceea ce este destul de vizibil în mai multe dintre imaginile cu lovituri. Acest lucru îi permite să atace chiar și ținte blindate, cum ar fi tancurile, însă nu din partea frontală unde blindajul este mai puternic.
Un videoclip arată un Lancet lovind lateralul unui tanc T-64 ucrainean, dar nu este clar dacă explozia rezultată a provocat daune reale sau a fost atenuată de armura reactivă a blindatului.
Interesant este că, în timp ce multe dintre videoclipuri arată imaginea filmată de pe camera din partea frontală a dronei sacrificate, când se apropie de momentul impactului, în imagine apare aceasta și cadrul mai larg cu ținta vizată, ceea ce înseamnă că o a doua dronă filmează de la mare altitudine.
Acest lucru sugerează că rușii lucrează cu două drone simultan, una de cercetare și alta de lovire, și nu lansează un Lancet până când nu este identificată o țintă, reducând riscul ca aceasta să fie irosită. Însă acest lucru adaugă întârziere și elimină elementul surpriză.
În plus, în mai multe dintre videoclipuri, militarii ucraineni de la sol se împrăștie în câteva secunde înainte ca Lancet să lovească. Acest lucru sugerează că drona este foarte zgomotoasă sau vizibilă, iar acest lucru o face vulnerabilă. Ucrainenii susțin că au doborât un număr însemnat de drone Lancete doar cu focuri trase arme de calibru mic.
O armă este atât de bună pe cât de inteligent este cel care o folosește
Deși se pretinde că Lancet poate să lovească ținte în mișcare, în toate filmele ținta pare să fie staționară. Acest lucru poate reflecta o întârziere existentă între senzor și trăgător, foarte probabil impusă de lanțul de comandă care intervine pentru aprobarea loviturii.
În timp ce Lancet este în mod clar o armă eficientă, videoclipurile dezvăluie limitări în exploatarea acesteia determinate de capacitatea operatorului de a identifica ținta. Într-o lovitură prezentată de ruși ca fiind împotriva unui lansator de rachete sol-aer ucrainean Buk-M1, ținta era cel mai probabil o machetă de lemn. (Acest lucru este evident din lipsa exploziilor secundare și din modul în care ținta se prăbușește după ce este lovită). De asemenea, au fost lovite ținte cu valoare mică, inclusiv camioane și vehicule mici goale.
Este posibil ca valul de videoclipuri să nu reprezinte o creștere a prezenței dronei pe front, mai ales că nu pot fi datate, ci mai mult dorința de a face o impresie bună în condițiile contraofensivelor reușite ale ucrainenilor și a dependenței evidente a Rusiei de dronele iraniene Shahed-136.
Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici: Android (Magazin Play) iOS (App Store)
Ucraina beneficiază de o gamă diversificată de drone kamikaze
De cealaltă parte, cel mai apropiat echivalent ucrainean pentru Lancet-3 sunt probabil Phoenix Ghost (SUA) și Warmate-ul polonez.
Switchblade-300 este în principal o armă antipersonal, iar Switchblade-600 nu pare că a sosit încă în Ucraina. Există foarte puține videoclipuri cu aceste arme în acțiune, întrucât se menține “o securitate operațională strictă”, după cum susțin oficialii ucraineni.
Cea mai recentă tranșă de asistență a Pentagonului, anunțată în urmă cu câteva zile, include alte 1.100 de drone kamikaze Phoenix, pe lângă cele 821 deja trimise. Acest lucru sugerează o încredere puternică în capacitatea și utilitatea lor.
Afluxul acestei categorii de armament spre frontul din Ucraina arată importanța care i se acordă pe câmpul actual de luptă, în timp ce numărul și calitatea dronelor kamikaze aduse de cele două părți pe front pare că devine un factor tot mai important în evoluția războiului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News