Publicitate
Putin s-a declarat ''mulţumit'' de această convorbire de aproximativ 50 de minute, ''serioasă şi concretă'', potrivit unui oficial al administraţiei americane.
Cei doi lideri au menţionat calea diplomatică pentru ieşirea din criza generată de ameninţarea unei invazii ruse. Dar orice progres diplomatic va însemna în primul rând o ''dezescaladare'' în Ucraina, a avertizat liderul de la Casa Albă.
Joe Biden a participat la această convorbire telefonică - a doua în mai puţin de o lună cu liderul de la Kremlin - din Wilmington, oraşul său natal din statul Delaware, unde se află în perioada sărbătorilor de sfârşit de an.
Statele Unite vor răspunde ''într-o manieră fermă'' oricărei invazii ruse a Ucrainei, a afirmat Biden în cadrul convorbirii cu Putin, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, fără a da alte detalii.
Potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin după convorbire, Joe Biden a subliniat că Washingtonul nu va desfăşura ''arme ofensive'' în Ucraina. Casa Albă a minimalizat aceste afirmaţii, dând asigurări că aceasta este doar o simplă confirmare a politicii actuale.
La rândul său, Kremlinul a cerut ''rezultate'' la cererile sale de ''garanţii'' de securitate: negocierea a două tratate de redefinire a echilibrului şi arhitecturii de securitate a Europei care vor fi discutate în curând în cadrul convorbirilor ruso-americane prevăzute să aibă loc pe 10 ianuarie la Geneva .
Pentru Moscova, securitatea Rusiei presupune interzicerea oricărei extinderi a NATO, percepută ca o ameninţare existenţială, şi încetarea activităţilor militare occidentale în apropierea graniţelor ruse, zonă pe care o consideră că se încadrează în aria sa de influenţă, notează AFP.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News