De la miezul nopţii (21.00 GMT), s-au înregistrat "peste 70 de încălcări ale încetării focului" în incidente între armata ucraineană şi rebelii proruşi, a precizat OSCE, care a desfăşurat observatori neînarmaţi în zona de conflict.
"Părţile trebuie să-şi onoreze angajamentele" pentru pace, a spus OSCE, cerând "imediat încetarea tirurilor" pentru "a-i proteja pe ucrainenii de pe ambele laturi ale liniei de contact".
Săptămâna trecută, armata ucraineană a anunţat că cel puţin patru dintre soldaţii săi au fost ucişi în timp ce luptele au escaladat în ciuda reînnoirii angajamentelor pentru un armistiţiu.
Cu o zi înainte de acest anunţ, OSCE a declarat că aceasta este "cea mai calmă vară de la începutul conflictului" în urmă cu patru ani, notând că în această lună nu au fost înregistrate victime civile.
Peste 10.000 de morți de la începerea conflictului
Conflictul, în două regiuni din est la graniţa cu Rusia, a izbucnit ca răspuns la înlăturarea de către Ucraina a preşedintelui său prorus în urma unei revolte populare prooccidentale. Peste 10.000 de persoane au fost ucise, potrivit estimărilor Naţiunilor Unite.
Preşedintele rus Vladimir Putin, care i-a reprezentat pe rebeli la discuţiile de pace, a indicat în această lună că sprijină o eventuală misiune ONU de menţinere a păcii în zona de conflict.
Cancelarul german Angela Merkel, care a direcţionat presiunea Uniunii Europene asupra Rusiei pentru a pune capăt conflictului, a declarat reporterilor alături de Putin la un summit lângă Berlin că Germania va susţine eforturile pentru o astfel de misiune de menţinere a păcii.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News