Anterior, parlamentari din ambele partide - Republican şi Democrat - reprezentate în Congresul SUA îşi exprimaseră nemulţumirea faţă de faptul că fonduri aprobate de Congres erau blocate de Casa Albă. Senatorii au aflat că administraţia condusă de preşedintele Donald Trump a deblocat ajutorul miercuri noaptea, cu doar câteva ore înainte de dezbaterea în comisie a unui amendament la o lege privind cheltuielile militare prin care ar fi fost interzise pe viitor astfel de obstrucţionări.
Trump a mai avut conflicte cu Congresul, inclusiv cu colegi din Partidul Republican, din cauza practicii executivului american de a ocoli deciziile legislativului şi de a aloca fonduri pentru a-şi finanţa propriile iniţiative politice, reaminteşte Reuters. Mai mulţi republicani şi democraţi au declarat că se aşteaptă la aprobarea în Congres a unor legi care să reinstituie ajutorul pentru Ucraina, dacă administraţia nu eliberează fondurile respective, informează Reuters.
Ajutor american în lupta cu separatiștii pro-ruși
Ajutorul american este destinat sprijinirii Ucrainei în lupta cu separatiştii pro-ruşi susţinuţi de Moscova, după ce Rusia a anexat Crimeea, teritoriu ucrainean, în 2014.
Din ianuarie 2017, când Trump şi-a preluat mandatul de preşedinte al SUA, Casa Albă a încercat de mai multe ori să reducă ajutoarele pentru străinătate, însă Congresul s-a opus în repetate rânduri unor astfel de planuri.
Biroul pentru management şi buget al preşedinţiei nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta informaţiile.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News