Organismul de coordonare pentru milițiile aliate cu GNA a declarat că ofensiva Operațiunea Burkan al-Ghadab (Vulcanul Mâniei) a durat multe zile pentru a se pregăti, cu operațiuni pe mai multe fronturi. Bombardamentele aeriene au fost efectuate cu puțin timp înainte de un atac rapid asupra orașului, unde GNA s-au unit cu un aliat local numit Forța de Protecție Gharyană, pentru a prelua controlul asupra orașului cu pierderi minime.
Gharyan reprezenta ținta principală pentru ofensivele forțelor LNA pentru a putea declanșa apoi atacul asupra orașului Tripoli. Luptele au început în martie, iar pierderile sale înregistrate de LNA ar putea să reducă rezistența unităților care se luptă încă mai departe spre nord.
GNA a dat publicității o serie de fotografii care arătau locuri în Gharyan, precum și arme despre care au spus că au fost capturate în timpul operațiunii. Acestea au inclus lansatoare pentru rachete antitanc Javelin și trei vehicule aeriene fără pilot (UAV) pe care le-a identificat ca fiind de origine emirată. Ele arătau asemănător cu cele produse de ADCOM Systems, o companie înființată în Emiratele Arabe Unite (EAU).
De cealaltă parte purtătorul de cuvânt al LNA Ahmed al-Mismari a declarat într-un briefing de presă în aceeași zi că celulele adormite ale facțiunii Forța de Protecție Gharyană au ajutat forțele GNA să avanseze la periferia orașului Gharyan, dar situația era sub control.
Vezi și:
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News