Publicitate
Potrivit sursei citate, raportul ONU, care nu a fost încă public în mod oficial - a constatat, de asemenea, că Turcia, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Rusia și Qatar au încălcat embargoul asupra armelor impus Libiei.
Raportul ONU precizează faptul că sprijinul logistic militar al Federației Ruse a fost direcționat către Wagner Group și posibil şi către celelalte companii militare private ruseşti care activează în acesta ţară. Printre altele, raportul indică şi faptul că din ianuarie 2020 până în iunie 2020, suportul logistic militar pus de Federaţia Rusă la indemna acestor companii militare private a crescut semnificativ.
Aproximativ 338 de „zboruri suspecte au fost efectuate din Siria – cu avioane militare ale Federației Ruse – către Libia în perioada 1 noiembrie 2019 - 31 iulie 2020.
Prezenţa mercenarilor ruşi în Libia este în creştere
Emisarul interimar al ONU în Libia, Stephanie Williams, a deplâns miercuri în faţa Consiliului de Securitate continuarea încălcării embargoului asupra armelor, impus în 2011 acestei ţări, în contextul în care un recent raport al comunităţii internaţionale incriminează din nou compania militară privată rusă Wagner, transmite AFP, citat de Agerpres.
De la ultima prezentare a situaţiei pe 8 iulie, ''în jur de 70 de avioane au aterizat pe aeroporturile din est în sprijinul'' armatei mareşalului Khalifa Haftar, ''în timp ce 30 de aparate au fost trimise în aeroporturile din vestul Libiei'' în ajutorul guvernului de uniune naţională (GNA), a spus Williams.
''Nouă cargouri au ajuns în porturi din vest în sprijinul GNA în timp ce trei nave au venit în ajutorul'' forţelor pro-Haftar, a continuat reprezentanta ONU, fără a face precizări despre conţinutul transporturilor.
''Sprijinul străin le consolidează capacităţile în principalele baze aeriene libiene din est şi din vest'', a adăugat Stephanie Williams, care a denunţat o atingere adusă suveranităţii Libiei şi ''o încălcare flagrantă'' a embargoului ONU asupra armelor.
Misiunea ONU în Libia, al cărei mandat urmează să fie reînnoit la jumătatea lunii septembrie, ''continuă să primească informaţii cu privire la o prezenţă pe scară largă a mercenarilor şi agenţilor străini, ceea ce complică şansele unei soluţionări viitoare'' a conflictului, a precizat ea.
Libia este divizată între două facţiuni rivale care sunt susţinute de diverse puteri regionale. Conflictul opune forţele guvernului de uniune naţională (GNA, cu baza la Tripoli), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi organizaţia Armata Naţională Libiană (LNA), condusă de mareşalul Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.
Recunoscut de Naţiunile Unite, GNA este sprijinit de Turcia şi Qatar, în timp ce tabăra Haftar este ajutată de Emiratele Arabe Unite, Rusia şi Egipt.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News