Guvernul, naţiunea iraniană şi eu condamnăm cu tărie ostilitatea Statelor Unite", a scris ayatollahul Ali Khamenei pe contul său de Twitter, reacţionând pentru prima dată la raidurile împotriva brigăzilor Hezbollah în vestul Irakului, la graniţa cu Siria, potrivit Agerpres.
Mai multe atacuri atribuite de Statele Unite unor facţiuni pro-Iran au vizat în ultimele săptămâni baze militare unde sunt prezenţi americani în Irak.
Vineri, 36 de rachete au lovit astfel una din aceste baze din centrul ţării, omorând un subcontractor american şi rănind soldaţi americani.
Ca represalii, armata americană a efectuat duminică raiduri aeriene împotriva unor baze ale brigăzilor Kataib Hezbollah, una din facţiunile forţelor paramilitare pro-iraniene Hashd al-Shaabi, care au afirmat că loviturile au făcut 25 de morţi printre membrii săi.
Printre ţintele lovite de americani se numără depozite de armament şi puncte de comandă implicate în planificarea şi executarea atacurilor asupra forţelor coaliţiei internaţionale.
SUA consideră Kataib Hezbollah vinovată de operaţiunea de vineri, în care au fost folosite peste 30 de rachete.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News