Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării Naționale către DefenseRomania, „În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniței cu România, Ministerul Apărării Naționale a alertat forțele aflate în Serviciul Poliție Aeriană și a notificat, începând cu ora 22.38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din Județele Tulcea și Galați”.
„Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galați”, subliniază MApN.
Ca urmare, forțe ale ISU, Poliției și Poliției de Frontieră au fost redirecționate către zonele din proximitatea municipiului Galați unde a fost înregistrat semnalul radar respectiv. Până la acest moment, nu au fost identificate obiecte căzute din spațiul aerian pe teritoriul național. Căutările vor continua și în cursul acestei zile.
La ora 01.41, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.
MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
Alerta MApN s-a declanșat ca urmare a unui nou atac rusesc asupra Ucrainei. Forțele ucrainene au distrus 30 de drone de atac ”Shahed-131/136” (20 – în regiunea Vinița, 6 - în regiune Odesa și 4 drone în Mîkolaiv).
Lanț de incidente militare la granița României ca urmare a atacurilor ocupantului rus împotriva porturilor Ucrainei de la Dunăre
Dacă se va confirma și identifică drona, acesta ar fi al patrulea incident.
Amintim că la mijlocul acestei luni au fost identificate pe teritoriul României componente şi resturi care provin de la trei drone pe care Rusia le-a utilizat pentru a ataca infrastructura portuară ucraineană de pe Dunăre.
Două au căzut în apropiere de localitatea Plauru, aflată în imediata apropiere a graniței cu Ucraina, pe Dunăre, zonă intens lovită de Rusia cu scopul de a submina capacitatea Ucrainei de a transporta cereale. O a treia dronă a fost identificată în această săptămână în apropiere de localitățile Nufărul și Victoria, aflate la peste 20 de kilometri de Dunăre.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News