SUA și Germania livrează Kievului încă o tranșă de echipamente militare, care include rachete NASAMS, Javelin sau tancuri Leopard

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Lansarea unei rachete dintr-un sistem HIMARS
Lansarea unei rachete dintr-un sistem HIMARS

Luni, 29 iulie, Statele Unite au anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de până la 200 de milioane de dolari. Și tot luni, Germania a anunțat că a predat Ucrainei un nou lot de tancuri Leopard1 A5.

Statele Unite ale Americii au anunțat un nou pachet de ajutor de securitate pentru Ucraina în valoare de 200 de milioane de dolari, a declarat contraamiralul John Kirby, consilierul pentru securitate națională la Casa Albă.

Pachetul de ajutor a fost autorizat prin instrumentul Presidential Drawdown Authority (PDA) și va include rachete pentru HIMARS, interceptoare pentru sisteme de apărare aeriană precum NASAMS, rachete antitanc, muniție de artilerie și mortiere.

În plus, DoD anunță un pachet semnificativ de sprijin de 1,5 miliarde de dolari livrat prin Inițiativa de Asistență pentru Securitate a Ucrainei (USAI). Acest pachet include capabilități de a spori apărarea antiaeriană, precum și finanțare pentru susținerea echipamentelor angajate anterior de Statele Unite.

Departamentul Apărării al SUA a publicat o listă de asistență ca parte a pachetului în valoare de până la 200 de milioane de dolari:

  • muniție pentru sistemul de apărare aeriană NASAMS;

  • muniție pentru apărare aeriană cu rază medie și scurtă de acțiune;

  • Rachete RIM-7 pentru apărare aeriană;

  • Echipamente de război electronic;

  • Muniție pentru sisteme de rachete de artilerie  de tip HIMARS;

  • obuze de artilerie de calibru 155 mm și 105 mm;

  • obuze de mortier de 120 mm;

  • rachete ghidate antitanc TOW;

  • rachete antitanc Javelin

  • sisteme antitanc AT-4;

  •  echipamente și muniții pentru deminare;

  • Servicii de comunicații prin satelit;sisteme de comunicații securizate;

 

Germania a predat Ucrainei tancuri Leopard într-un nou pachet de ajutor militar

 

Germania și Danemarca au transferat un lot de tancuri Leopard 1A5 în Ucraina. În plus, Kievul a primit 21.000 de muniții pentru tunurile antiaeriene autopropulsate Gepard.

Este vorba despre opt tancuri de luptă Leopard 1A5 care au fost transferate în Ucraina de Germania în cooperare cu Danemarca, potrivit listei de ajutoare militare publicate pe site-ul guvernului german.

Până acum, Ucraina a primit 58 de tancuri Leopard 1A5 din Germania (anterior au fost transferate 50 de unități).

În plus, Kiev a primit 21.000 de muniții pentru tunurile antiaeriene autopropulsate Gepard.

Lista echipamentelor din Germania mai include:

  • 3 Bergepanzer

  • 2 vehicule blindate de reparații și evacuare și piese de schimb pentru acestea;

  • 10 drone de suprafață;

  • 10 radare de supraveghere la sol;

  • aproape 25 de mii de căști de luptă.

În ultimele luni, Germania a trimis un ajutor militar consistent Ucrainei. Acesta include tancuri, Vehicule de luptă ale infanteriei ”Marder”, sisteme HIMARS și sisteme de apărare aeriană IRIS-T.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel