Într-un comunicat, MAEIE precizează că relațiile cu diverse organizații internaționale, inclusiv cu NATO, reprezintă decizia suverană și independentă a R. Moldova.
”Nu acceptăm asemenea declarații și ingerințe în treburile interne ale R. Moldova. Neutralitatea țării noastre nu înseamnă izolaționism. Autoritățile dezvoltă parteneriate cu organizații și state pentru a păstra pacea și securitatea țării. Reamintim ca R. Moldova a stabilit o relație de cooperare cu NATO încă din 1992. Colaborarea cu această organizație, inclusiv prin intermediul Parteneriatului pentru Pace a adus și continuă să aducă beneficii reale pentru țara noastră, dar și pentru securitatea regională” a notat MAEIE, potrivit Deschide.md.
Ministerul de Externe amintește că relația cu NATO se dezvoltă exclusiv în baza respectării neutralității Republicii Moldova, iar obiectivul urmărit de autorități este consolidarea securității cetățenilor și a statului, dar și contribuirea la promovarea securității regionale și a celei europene.
”Țara noastră aprofundează relațiile de prietenie cu toți cei care sprijină libertatea, pacea și securitatea în regiune” a conchis MAEIE.
Amintim că, ieri, purtătorul de cuvânt a Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a acuzat NATO de faptul că ar intenționa să atragă R. Moldova în Alianță, pe fundalul situației din Ucraina și că ”pregătește din R. Moldova un poligon pentru confruntări geopolitice cu Rusia”.
Comentariul ei vine ca răspuns la declarațiile secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, potrivit căruia relația dintre NATO și R. Moldova va fi pe atât de strânsă, pe cât va dori R. Moldova.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News