Qatarul investește în dronele turcești "Akinci Tiha"

Nicolae Iordan |
Data publicării:

Doha continuă să sprijine Ankara în sectorul de apărare. Potrivit unor surse turcești, cel mai recent proiect finanțat prin investiții din Qatar privește "Akinci Tiha", o dronă militară de mare altitudine și cu autonomie mare de zbor, care ar putea fi echipată și cu rachete de croazieră.

Publicitate

Surse turcești au declarat cotidianului "Al-Arab" că, prin vizita neașteptată a șefului Corporației Industriilor de Apărare din Turcia, Ismail Demir, în Qatar, pe 21 aprilie, Ankara a dorit să se asigure de finanțarea Doha pentru dezvoltarea și implementarea  proiectului referitor la dronele Akinci, considerate principalul vehicul aerian pentru supraveghere în următorul deceniu.

În timpul ședinței, Demir ar fi arătat proiectul dronei, subliniind intenția de a face din aeronavă o platformă echipată cu diferite tipuri de arme. Printre interlocutori s-a aflat șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Qatarului, Ghanem Bin Shaheen al-Ghanem, cu care Demir a examinat un sistem de finanțare indirectă, care prevede achiziționarea unei serii de drone Akinci de către Doha. În plus, cele două părți au discutat despre perspectivele de cooperare între Forțele Armate din Qatar și compania turcă și despre modalitățile de consolidare a acestor legături.

Vehiculul aerian care face obiectul acordului, o aeronavă multirol fără pilot definită ca fiind "relativ mare", este în faza de construcție la Baykar Makina, o companie deținută de familia Selcuk Bayraktar, ginerele președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan. Corporația Industriilor de Apărare a început deja să testeze drona cu diferite tipuri de arme, a efectuat cu succes teste cu materiale inteligente și desfășoară lucrări pentru dezvoltarea muniției MIM-T, îmbunătățirea eficienței focoaselor și creștea razei sale de acțiune.

Akinci va avea o greutate maximă la decolare de 4,5 tone, o capacitate de încărcare utilă de 1.350 kg și va fi dotată cu două motoare turbopropulsoare ucrainene, Ivchenko-Progress AI-450C. În ceea ce privește capacitățile dronei, aceasta va fi capabilă să atingă 12 km altitudine și va avea o autonomie de zbor 24 de ore, ceea ce înseamnă că vehiculul va fi imun la sistemele de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune. În plus, Akinci ar putea permite armatei turcești să folosească o putere distructivă ridicată și o ghidare de precizie împotriva țintelor situate la până 800 de kilometri distanță. Acest lucru se datorează sistemelor care vor fi implementate, printre care un radar cu scanare electronică, un radar SAR / GMTI, o gamă largă de muniții aer-sol, printre care MAM-L, MAM-C, CIRIT, bombe MK81 și MK82 și muniție inteligentă. Nu în ultimul rând, racheta de croazieră Roketsan SOM-A ar putea fi, de asemenea, integrată pe drona Akinci.

Comentariul autorului: La nivel militar, axa Doha-Ankara a fost consolidată în special în iunie 2017, cu un acord, aprobat și ratificat atât de Parlamentul turc, cât și de președintele Erdogan, care prevede crearea unui mecanism menit să consolideze instruirea militară prin exerciții militare comune și trimiterea reciprocă a trupelor. Anunțarea unui prim acord de cooperare militară datează din iunie 2014, în principal în ceea ce privește activitățile de instruire și cooperarea în industria de apărare. Turcia are dislocați militari în Qatar în două baze, "Al-Rayyan" și "Tariq bin Ziyad".

Interesul Qatarului pentru armamentele Turciei provine din buna performanță a dronelor turcești pe diferite fronturi de luptă, de la Libia la Siria și Irak, până la conflictul din Nagorno-Karabach, unde Ankara a demonstrat că se bazează tot mai mult pe drone.

  

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel