Publicitate
Vladimir Putin a început să vorbească din ce în ce mai des despre situaţia de pe câmpul de luptă, arătând probabil astfel că războiul care durează de 16 luni a intrat într-o etapă critică odată cu declanşarea contraofensivei ucrainene.
"Destul de ciudat, în acest moment sesizăm o anumită acalmie. Acest lucru se datorează faptului că inamicul suferă pierderi serioase, atât în personal, cât şi în echipament", a spus Putin, citat de Rador. Cu toate acestea, președintele rus a adăugat că potenţialul ofensiv al Ucrainei "nu a fost încă epuizat, există şi rezerve pe care inamicul se gândeşte unde şi cum să le arunce în luptă". Pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, el a spus că forţele ucrainene nu au "nicio şansă".
BBC l-a citat pe preşedintele Zelenski spunând într-un interviu că ofensiva militară nu decurge uşor, deoarece 200.000 km pătraţi din teritoriul ucrainean au fost minaţi de forţele ruse. "Indiferent de ce ar dori unii, inclusiv prin încercările de a face presiuni asupra noastră, cu tot respectul, vom avansa pe câmpul de luptă în modul în care considerăm că este cel mai bine", a adăugat el.
Armata ucraineană susţine că a recucerit până acum opt sate în urma contraofensivei. Contrazicând declaraţia dlui Putin despre acalmia de pe câmpul de luptă, serviciile de informaţii britanice au comunicat miercuri pe Twitter că "luptele intense continuă în sectoarele din sudul Ucrainei".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News