Putin crede că o confruntare militară între NATO și Rusia începută în Ucraina ar fi o „catastrofă globală”

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri asupra unei ''catastrofe globale'' în cazul unei ''confruntări directe'' între Rusia şi NATO pe teritoriul Ucrainei, transmite agenţia Agerpres, care citează EFE.

''Participarea oricărei forţe globale într-un contact direct, într-o confruntare directă cu armata rusă, este un pas foarte periculos care poate conduce la o catastrofă globală'', a spus Putin la o conferinţă de presă la finalul unui summit regional desfăşurat la Astana, în Kazahstan.

Răspunzând unei întrebări despre o eventuală desfăşurare de trupe ale NATO în Ucraina, liderul de la Kremlin şi-a exprimat încrederea că în cele din urmă va prevala ''simţul raţiunii'' în rândul celor care susţin o asemenea opţiune.

Declaraţia sa coincide cu a 60-a aniversare a Crizei Rachetelor din Cuba din 1962, care a adus atunci SUA şi URSS în pragul celui de-al Treilea Război Mondial.

Putin a mai spus despre NATO că decizia Germaniei de a prioritiza obligaţiile sale faţă de Alianţă în detrimentul propriilor interese economice este o ''eroare'' ce ''are consecinţe negative pentru zona euro, în general, şi pentru Germania, în special''.

 

Rusia a amenințat oficial cu cel de-al Treilea Război Mondial dacă Ucraina va adera la NATO



Consiliul de Securitate al Rusiei, condus de Putin, a avertizat săptămâna aceasta că, dacă Ucraina aderă la NATO, un asemenea ''pas ar însemna o escaladare garantată către al Treilea Război Mondial''.

La conferinţa de presă din capitala kazahă el a mai spus, printre altele, că au fost mobilizaţi circa 222.000 din cei 300.000 de rezervişti prevăzuţi în ordinul său din 21 septembrie şi circa 16.000 dintre aceştia sunt deja angajaţi în luptă în Ucraina, promiţând că nu va exista vreo altă mobilizare în plus faţă de aceasta pe care a considerat-o necesară pentru a putea ţine o linie a frontului de circa 1.100 de kilometri.

El a promis de asemenea că nu va ordona noi bombardamente masive asupra infrastructurilor ucrainene, ca represalii după explozia de pe podul Crimeii, susţinând că doar 7 din cele 29 de astfel de obiective stabilite de armata rusă nu au fost încă distruse, însă respectivele obiective neafectate sunt în continuare o ţintă, ''dar mai încolo, vom vedea''.

Preşedintele rus a mai afirmat că încă nu a decis dacă va participa în noiembrie la summitul G20 din insula indoneziană Bali şi că nu vede ''necesitatea'' unei întrevederi cu omologul său american Joe Biden, care la rândul său a spus mai devreme săptămâna aceasta că nu vede ''vreo raţiune'' de a se întâlni acum cu Putin.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel