Putin acuză Occidentul că încearcă să distrugă „relația fără precedent” dintre Rusia și China. Parteneriatul include și zona militară

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării din China
Sursă foto: Ministerul Apărării din China

Președintele rus Vladimir Putin a vorbit despre „relația fără precedent” de bună dintre Federația Rusă și China și a subliniat faptul că Vestul încearcă să distrugă parteneriatul dintre Moscova și Beijing.

În viziunea lui Vladimir Putin, Federația Rusă și China au pus bazele unui parteneriat strategic care nu a mai existat până acum, între cele două existând un nivel ridicat de încredere și cooperare. Declarațiile au fost făcute de către Putin într-un amplu interviu acordat americanilor de la NBC, în contextul summitului pe care îl va avea cu președintele american Joe Biden, la Geneva, pe data de 16 iunie.

„Suntem mulțumiți de nivelul ridicat, unul fără precedent, și de evoluția din ultimele decenii” a relației dintre Rusia și China, a afirmat Putin. Acesta a spus că ambele țări „prețuiesc” parteneriatul strategic dintre cele două state.

Potrivit celor de la Tass, Putin a mai afirmat și faptul că parteneriatul dintre Rusia și China se bazează pe „încredere și cooperare”, dar a denunțat faptul că există „încercări de a distruge relația dintre Rusia și China”.

 

Rusia nu vede China ca pe o amenințare

 

Președintele Rusiei a mai precizat că țara sa nu vede „China ca pe o amenințare”, iar parteneriatul și relația dintre Moscova și Beijing atinge toate domeniile: politică, economie, dezvoltarea tehnologică, cooperarea militară și de tehnică militară.

În ceea ce privește relația dintre China și Rusia, cele două state, rivale în permanență, în pofida apropierii ideologice și politice din ultimele decenii, au pus bazele unei cooperări atât la nivel economic, dar și la nivel militar.

China e una din statele care susțin cel mai mult economia Federației Ruse, Bejingul fiind cel mai mare partener al Moscovei în schimburile comerciale. Aces parteneriat are o valoare de peste 100 de miliarde de dolari. Pe lângă tehnologii precum 5G, China investește inclusiv în zona industrială și tehnologică.

De precizat că Republica Chineză a devenit prima țară străină care a cumpărat Su-35 când a semnat un acord de 2,5 miliarde de dolari cu Rusia pentru 24 de avioane, aflate acum în serviciul Forţelor Aeriene Chineze.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel