Prototipul rachetei sol-sol americane PrSM bate recordul de distanță

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
PrSM, sursă foto: Lockheed Martin
PrSM, sursă foto: Lockheed Martin

Racheta Precision Strike (PrSM), care este așteptată să intre în echiparea Forțelor Terestre americane în 2023, a doborât, pe 13 octombrie, recordul la distanță într-un test de zbor efectuat la baza militară Vandenberg, California, potrivit unui comunicat de presă al companiei Lockheed Martin.

Până în prezent, Lockheed Martin, care este dezvoltatorul PrSM (Precision Strike Missile), și US Army (Forțele Terestre americane) au efectuat cinci teste, toate finalizate cu succes.

Compania nu a dezvăluit distanța parcursă de PrSM, dar scopul testului a fost de a vedea cât de departe poate ajunge racheta peste cerința stabilită de 499 kilometri.

În luna mai, racheta a doborât un record național de distanță, parcurgând „mai mult de” 400 de kilometri, într-un test din poligonul de rachete White Sands, New Mexico, potrivit Lockheed Martin.

 

Intenția inițială pentru PsSM era de a atinge maximum 499 km

 

Intenția inițială pentru PsSM era de a atinge maximum 499 km dar, retragerea în 2019 a SUA și Rusiei din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) a permis US Army să solicite extinderea razei de acțiune a rachetei la peste 500 km. Tratatul INF a împiedicat dezvoltarea rachetelor cu distanțe cuprinse între 499 și 5.000 de kilometri.

"Racheta Precision Strike continuă să valideze cerințele de autonomie și performanță", a declarat Paula Hartley, vicepreședinte pentru probleme de rachete tactice la Lockheed Martin. „Realizarea obiectivului de distanță mare pentru racheta de bază demonstrează capacitatea PrSM de a îndeplini prioritățile de modernizare ale clienților noștri într-un timp scurt”.

US Army intenționa, ca testul de la baza Vandenberg să se desfășoare în august, dar, datorită calendarului poligonului, evenimentul a fost decalat pentru octombrie, a declarat generalul de brigadă John Rafferty, care coordonează procesul de  modernizare a armelor de precizie pe distanțe lungi, pentru publicația, Defense News într-un interviu din această săptămână.

 

PrSM, în faza de pregătire pentru producție

 

US Army a aprobat, pe 30 septembrie, trecerea programului PrSM în faza de pregătire pentru producție (engineering and manufacturing development phase) și a acordat companiei Lockheed un contract de 62 milioane dolari pentru o producție cu capacitate operațională de început.

Potrivit contractului, primele rachete vor intra în înzestrarea US Army în anul fiscal 2023.

PrSM este un program prioritar pentru US Army și este destinat să înlocuiască sistemul de rachete tactice. Acesta va juca un rol important în capacitatea viitoare a Forțelor Terestre americane de a lovi în adâncimea operativ-strategică pentru a contracara capabilitățile Rusiei și Chinei.

În acest an, PrSM va mai fi lansată în cadrul exercițiilor Project Convergence 21, din poligonul Yuma Proving Ground, Arizona. Va fi de fapt o lansare dublă de pe un singur lansator [M270 sau M142], care va trage ambele rachete.

Anul trecut, programul PrSM a trecut prin trei teste de zbor, în cadrul fazei de maturizare a tehnologiei și reducere a riscurilor, variind de la 240 km, 180 km și 85 km. Distanțele mai scurte pot fi mai dificil de executat, deoarece racheta trebuie să urce și să coboare mai repede, potrivit experților.

US Army va decide în 2022 cu privire la propulsie. „Va fi o alegere dificilă - care este cea mai bună, așa că trebuie să rafinăm care este raza de acțiune obiectivă [a rachetei]”, a precizat generalul de brigadă John Rafferty.

 

În 2030 SUA intenționează să extindă raza de acțiune a PrSM la peste 1600 km

 

Comentariul autorului: La intrarea în serviciu în 2023 este planificat ca racheta să poată lovi ținte staționare pe uscat și mare, la o distanță de peste 500 km. Prima îmbunătățire majoră (Spiral One upgrade) va avea loc până în 2025 și va consta în echiparea rachetei cu un sistem de detecție multi-mod (pasiv în radiofrecvență și în infraroșu). Al doilea upgrade (Spiral Two) se va concentra pe o letalitate sporită, iar al treilea (Spiral Three) va crește raza de acțiune la 700-800 km.

US Army intenționează ca, în perspectiva anului 2030, să extindă raza de acțiune a PrSM la peste 1600 km.

Forțele Terestre ale Rusiei sunt înzestrate cu rachete sol-sol de tipul Iskander-M cu o bătaie maximă de 499 km, dar despre care SUA susțin că în realitate au raza de acțiune de peste 500 km. Din acest motiv, în 2019, SUA au denunțat Tratatul INF și au trecut la dezvoltarea de rachete cu bazare terestră care să depășească pragul de 500 km.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel