'Poporul iranian are dreptul să-şi exprime frustrarea şi să considere răspunzător guvernul', a transmis pe Twitter purtătorul de cuvânt Ned Price, referindu-se la nemulţumirea populaţiei locale faţă de seceta care afectează regiunea.
Potrivit poliţiei iraniene, cel puţin 67 de persoane au fost arestate după ciocniri cu forţele de ordine vineri, în timpul unei manifestaţii împotriva desecării unui râu emblematic la Ispahan, al treilea oraş al ţării.
De mai bine de zece săptămâni, locuitorii, care se plâng de seceta teribilă care loveşte zona de câteva decenii, organizează adunări, reproşând autorităţilor că deviază cursul apei pentru a aproviziona provincia vecină Yazd, la rândul ei în mare deficit de apă.
Arestările au fost operate de poliţie, de Gardienii Revoluţiei - armata ideologică a Republicii islamice - şi de serviciile secrete.
SUA şi Iran urmează să reia luni, la Viena, negocierile indirecte menite să salveze acordul referitor la programul nuclear al Teheranului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News