Proteste în Rusia. Zeci de arestați la Moscova, chiar de Ziua Națională

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Peste 200 de persoane au fost reținute în centrul Moscovei în cadrul unui marș de solidaritate cu jurnalistul Ivan Golunov și împotriva fabricării proceselor penale.

Totodată, astăzi, în Rusia este marcată Ziua Națională, informează portalul deschide.md. Persoanele reținute sunt învinuite de încălcarea regulamentului privind organizarea evenimentelor în masă. Marșul nu a fost coordonat cu autoritățile moscovite. Poliția a informat că la marș au participat 1200 de persoane.

Amintim că jurnalistul de investigații al Meduza.IO, Ivan Golunov, a fost reținut de poliția rusă pe 6 iunie, încriminându-i-se că prepară narcotice în cantități mari pe care intenționa să le vândă. Conform codului penal rusesc, Golunov risca de la 10 la 20 de ani de închisoare. Ancheta nu a putut demonstra vina lui Golunov, iar ministrul de Interne al Rusiei a anunțat că Golunov va fi eliberat, iar doi șefi de direcții-antidrog din Moscova vor fi eliberați din funcție.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel