“Versiunea îmbunătățită a avionului de vânătoare va dispune de o cabină refăcută complet, cu cea mai modernă avionică. În afară de aceasta, avionul va primi motorul pentru etapa a doua de dezvoltare. Este planificat ca, în anul 2025, să înceapă producerea în serie a avionului Su-57 modernizat”, a menționat sursa.
Potrivit precizărilor acesteia, în cadrul proiectului Megapolis, avionul de vânătoare Su-57 va fi realizat în versiunea cu un singur loc.
Anterior, agenția Tass a anunțat că, pentru conducerea dronelor grele de atac de tip S-70 Okhotnik, se află în curs de dezvoltare și versiunea cu două locuri a avionului de vânătoare Su-57.
Avionul rusesc de generația a cincea de tip Su-57 este destinat pentru distrugerea tuturor categoriilor de ținte aeriene, terestre și maritime. Avionul va avea o viteză de croazieră supersonică, armamentele amplasate în interiorul fuselajului, acoperire de radiolocație (tehnologie stealth), precum și un complex nou de echipamente de bord.
Până la sfârșitul anului 2024, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse vor primi 22 de avioane de tip Su-57, iar până în 2028 numărul acestora va ajunge la 76 de unități. Primul avion de vânătoare de acest tip a fost livrat la trupe în anul 2020.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News