Proiectul FCAS - noul avion european de generația a VI-a - are sau nu viitor? Franța a dat asigurări că este un proiect prioritar

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Sistemul de luptă aeriană al viitorului (SCAF), susţinut în special de Paris şi Berlin şi care pare să stagneze de un an, "se va face", a dat asigurări joi în Germania ministrul francez al armatelor, Sebastien Lecornu, relatează AFP.

Publicitate

"Multe lucruri au fost spuse sau scrise în aceste ultimele săptămâni (...), pe scurt voi spune că SCAF este un proiect prioritar", a dat asigurări la Berlin ministrul francez, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său german, Christine Lambrecht, potrivit Agerpres.

Acest proiect, iniţiat în 2017 şi menit să fie dat în folosinţă la orizontul anului 2040, este "aşteptat atât de Berlin cât şi de Paris şi se va face, nu putem fi mai direcţi", a adăugat Lecornu.

Lansarea programului se face însă cu multă suferinţă. După luni de aprige discuţii privind împărţirea sarcinilor între cele trei ţări, guvernele au semnat la sfârşitul lui august 2021 un acord care prevedea 3,6 miliarde de euro pentru studii detaliate, aşa-numite de "fază 1B", în vederea începerii în 2025 a construcţiei unui prototip, care ar urma să decoleze doi ani mai târziu.

Şi de atunci, nimic. Contractele nu au fost încheiate în lipsa unui acord între compania franceză Dassault Aviation şi partenerul său principal Airbus, care reprezintă interesele Germaniei şi Spaniei.

SCAF pare între timp să fi fost devansat de un proiect concurent susţinut de Marea Britanie, Tempest.

În pofida acestor dificultăţi, "trebuie să reflectăm la ce va fi avionul de vânătoare al viitorului, pentru că este nevoie de acest lucru, şi trebuie să ne gândim la modernizarea echipamentelor noastre în materie", a reamintit ministrul francez.

"Este evident adevărat pentru SCAF şi este adevărat, de asemenea, pentru tancul viitorului", a mai spus el reamintind că, în ceea ce o priveşte pe Franţa, "tancurile Leclerc vor ajunge în curând la sfârşitul vieţii".

"Trebuie deci să reflectăm la un nou model de echipament pentru armatele noastre terestre (...) şi deci uneori trebuie ca miniştrii să aibă o agendă de perseverenţă", a estimat Lecornu.

El a spus că "s-a pus de acord" cu Christine Lambrecht "asupra calendarului viitor pentru tanc" şi a precizat că "propuneri" de progrese privind proiectul de tanc vor fi făcute înainte de Consiliul de miniştri franco-german organizat la sfârşitul lui octombrie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel