Într-un interviu acordat unei publicații ucrainene, șeful Spetstechnoexport a explicat în ce stadiu se află programul ucrainean de rachete balistice și croazieră.
„Voi spune că atât statul, cât și sectorul privat se îndreaptă în această direcție. Și a fost o decizie inteligentă de a elimina monopolul industriei rachetelor. Prin urmare, cred că vom avea rachetele noastre, să zicem, de croazieră și balistice, până la jumătatea anului 2025. Am văzut testele de zbor, dar sunt rezultate încurajatoare”, a spus el.
De asemenea, Ucraina își dezvoltă în prezent propria producție de arme, în special producția asigurată de companiile private.
Potrivit lui Petrov, este vorba despre producția de proiectile de 155 mm conform standardului NATO, care pot funcționa „la o distanță destul de favorabilă pentru combaterea inamicului”.
Proiectile sovietice de 152 mm: ”Toată producția a fost deja rezervată până în 2026”
În plus, companiile de stat ucrainene încearcă să restabilească sau să extindă producția de muniție la standardul sovietic de care, din păcate, Ucraina nu poate scăpa încă, întrucât o mare parte din tehnica de luptă aflată în dotarea Forțelor sale armate este de proveniență sovietică.
”Un obuz de 152 mm care parcurge 30 km este absolut necesar, la fel ca și unul de 122 mm. Avem o penurie constantă, pentru că au fost folosite în cantități mari de către Forțele de Apărare”, a conchis Petrov.
Oficailul a vorbit și despre dificultățile pe care Ucraina le întâmpină în achiziția rapidă a obuzelor cu calibrul sovietic 155 mm și a muniției, în general.
”Nu vei putea cumpăra obuze de 152 mm pe piața liberă, dar știi că astfel de articole mai există. Astăzi nu se mai poate cumpăra din fabrică, pentru că toate fabricile din Europa sunt rezervate complet până în anul 2026, adică au fost deja achiziționate proiectile care nu au fost încă fabricate”, dezvăluie oficialul.
Războiul a crescut cererea, iar Ucraina trebuie să aleagă între două variante: fie comandă muniție cu termen de livrare ”peste 6-9 luni, sau chiar până la doi ani”, fie apelează la companii intermediare care ridică prețul. ” Desigur, avem nevoie acum, dar va fi mai scump și, desigur, contractele vor avea prețuri complet diferite”, conchide Petrov.
Amintim că, până în octombrie, Ucraina a primit aproximativ 170.000 de obuze în cadrul iniţiativei cehe de achiziţionare a muniţiei din ţări terţe. The Wall Street Journal relata că inițiativa cehă a reușit deja să securizeze 800.000 de obuze de artilerie, iar alte 700.000 sunt gata de a fi achiziționate, dacă se vor găsi fonduri.
Rachete de producție ucraineană
La 1 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că prima rachetă balistică ucraineană a trecut deja testele de zbor.
Pe 2 octombrie, ministrul Apărării al Ucrainei, Rustem Umierov, a anunțat că Ucraina intenționează să crească producția de arme în 2025, prioritare fiind dronele, armele cu rază lungă de acțiune și rachetele balistice.
El a mai spus că până la sfârșitul anului 2024 sau începutul lui 2025, vor apărea „ o mulțime de informații” despre programul mare de rachete al Ucrainei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News