Administrația Prezidențială din Turcia a dat ca sigură prezența tancului Altay în inventarul militar din 2020, dar un om de afaceri implicat în proiect a spus că s-ar putea să nu fie o realitate până la sfârșitul anului 2021.
"Sper că Altay va fi pe câmpul de luptă în termen de 24 de luni", a declarat Ethem Sancak, acționar principal în BMC, într-un discurs din octombrie. BMC, care este un join venture între Turcia și Qatar, este însărcinat cu construirea Altay.
Un oficial de achiziții a declarat că „există probleme majore în ceea ce privește piesele critice, cum ar fi motorul și transmisia.” Țările occidentale, în special Germania, au fost reticente să împărtășească Turciei o astfel de tehnologie, acuzând apropierea față de Rusia.
Guvernul turc și BMC au semnat contractul pentru Altay în valoare de mai multe miliarde de dolari în noiembrie 2018. Contractul implică producerea unui lot inițial de 250 de unități, suport logistic pe toată perioada de viață și construirea unui centru tehnologic pentru tancuri și echiparea acestuia. Ca parte a contractului, BMC va proiecta, dezvolta și produce un tanc fără echipaj.
Contractul prevede ca primul tanc Altay să iasă de pe linia de asamblare în termen de 18 luni de la semnare, dar această țintă este „mai mult decât excesiv de optimistă”, potrivit unei surse din industrie. Sursa a adăugat că, în schimb, va dura „cel puțin câțiva ani”.
Programul Altay este împărțit în două faze: T1 și T2. Faza T1 acoperă producția primelor 250 de unități, iar T2 implică versiunea avansată .
În cadrul programului inițial, Turcia a planificat să producă în cele din urmă 1.000 de tancuri, urmând să fie produsă și o versiune fără echipaj.
Vezi și: US Army continuă testarea noului model de tanc Abrams M1A2 SEPv3 în poligonul de la Yuma
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News