Măsura are ca scop principal refacerea economică a Ucrainei sfâșiată de război și ar putea fi profitabilă pentru producătorii de arme occidentali, precizează New York Times.
Declarații pe acest subiect au fost făcute de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Va fi o oportunitate importantă pentru companiile ucrainene de a construi noi parteneriate cu industria din întreaga alianță și nu numai”, a declarat Jens Stoltenberg (Kiev, 28 septembrie) la o conferință de presă cu președintele Volodimir Zelenski. „Cu cât Ucraina devine mai puternică, cu atât suntem mai aproape de a pune capăt agresiunii Rusiei”.
Șeful NATO și miniștrii apărării din Marea Britanie și Franța au efectuat, joi, vizite surprize la Kiev și, cu această ocazie, au anunțat obiectivul de a stimula producția de arme în Ucraina.
Conștienți de atenuarea sprijinului occidental pentru afacerile costisitoare de înarmare a Ucrainei, oficialii iau în calcul expansiunea industriei ucrainene de armament ca fiind un lucru necesar pentru dezvoltarea economică a țării grav afectată de război.
Este, de asemenea, o perspectivă potențial profitabilă pentru producătorii de arme occidentali, deși una riscantă într-o țară bombardată zilnic de Rusia. Forțele Moscovei lansează zilnic asupra Ucrainei rachete de croazieră și drone explozive care lovesc atât infrastructură militară cât și civilă, provocând victime și pagune materiale considerabile.
Vizitele au avut loc cu o zi înaintea unui forum cu contractori militari internaționali, convocat de guvernul ucrainean, care speră să se alăture la dezvoltarea capacității Ucrainei de a construi și repara arme pe propriul teritoriu. Dmitro Kuleba, ministrul afacerilor externe, a declarat că evenimentul va reuni reprezentanți ai 165 de companii din 26 de țări.
După întâlnirea cu președintele Biden de săptămâna trecută, Zelenski a spus că a încheiat un „acord pe termen lung” cu Statele Unite pentru producția comună de arme, dar o declarație a Casei Albe a fost mai reținută, amintind că administrația Biden va găzdui o conferință în lunile următoare „pentru a explora opțiunile pentru companii comune (joint ventures) și co-producție”.
Înclinația domnului Zelenski pentru declarații ambițioase a fost din nou văzută joi, când a spus despre întâlnirea sa cu domnul Stoltenberg: „Astăzi este deja o conversație între aliați de facto și este doar o chestiune de timp până când Ucraina va deveni un membru al Alianței și de iure”, potrivit New York Times.
Recenta inițiativă de fabricare în Ucraina a unor armamente occidentale reprezintă o schimbare la 180 de grade a pozițiilor exprimate în urmă cu trei luni pe acest subiect. În iunie, companiile de armament occidentale și-au manifestat interesul de a produce arme în Ucraina, dar acest lucru ar fi urmat să se întâmple după încheierea războiului, potrivit Reuters care a intervievat mai mulți directori din industria de apărare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News