Publicitate
Procurorul Ruslan Riaboşapka a declarat presei că este vorba de un audit în care ar putea fi implicaţi Mikola Zlocevski, cofondator şi fost director al Burisma, şi omul de afaceri ucrainean Serghei Kurcenko, însă cele aproximativ 15 dosare verificate nu par să se refere şi la Hunter Biden, care a făcut parte în 2014 din consiliul de administraţie al firmei, iar în perioada 2014-2019 din consiliul de supraveghere.
Magistratul a insistat că decizia de a verifica dacă s-a procedat legal în anchete nu a fost luată în urma unor presiuni. "Niciun politician străin sau ucrainean nu mi-a telefonat şi nu a încercat să îmi influenţeze deciziile", a spus el.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, este acuzat că i-a cerut omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, să deschidă o anchetă care i-ar fi putut aduce daune de imagine lui Joe Biden, posibil candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a deschis o anchetă în vederea posibilei suspendări a preşedintelui.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News