Ministrul a precizat că România îşi doreşte ca avioanele militare să fie noi, însă a subliniat că nu ştie, în acest moment, dacă aparatele de zbor vor fi noi sau second hand.
"Suntem în procedură pentru aceste noi avioane pe care trebuie să le luăm. Mă refer la încă 36 de avioane F16 pe care trebuie să le achiziţionăm, astfel încât să avem câteva escadrile funcţionale şi capabile, această capabilitate să înlocuiască vechile MIG-uri pe care le avem.
Bineînţeles că dorinţa noastră este ca aceste avioane să fie noi. În acest moment nu pot să comunic dacă va exista această posibilitate pentru achiziţiona aceste aparate noi. Ceea ce pot să vă spun este că toate procedurile pe care le avem în acest moment în derulare pentru achiziţionarea următoarelor avioane F-16, dacă vor fi avioane second hand, vor fi cu upgradare în industria noastră de apărare. Deci, aceste avioane se vor face în România şi vor fi bineînţeles echipate la capabilităţile actuale", a precizat Gabriel Leș, la TVR.
Ministrul a menţionat că România are nevoie de înzestrarea Armatei, pentru că a rămas în urmă "după o perioadă foarte lungă de subfinanţare a MApN pe partea de înzestrare".
"Astăzi avem cei 2%. Este al treilea an consecutiv în care Guvernul şi-a asumat cei 2% şi e nevoie să facem înzestrare şi înlocuirea sistemelor extrem de vechi pe care le avem", a adăugat Leş.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News