Prin relațiile sale speciale, Iranul poate acționa în Africa precum o “coloană a cincea”, în interesul Rusiei și Chinei

Nicolae Iordan |
Data actualizării: | Data publicării:

O analiză recentă avertizează asupra ritmului accelerat al contrabandei iraniene cu arme către țările africane, sugerând un rol iranian complementar Rusiei și Chinei în acest context, care constituie o amenințare de securitate căreia Occidentul trebuie să îi acorde o mai mare atenție.

Analiza, scrisă de academicianul Theodore Karasik, consilier principal la Gulf State Analytics și membru la Institutul Lexington din Washington, D.C., arată că Iranul își intensifică în mod ascuns activitățile în Africa, în special în ceea ce privește vânzările de arme în anumite regiuni, ceea ce ar putea fi benefic Rusiei și Chinei, dar contravine intereselor occidentale.

Analiza atrage atenția și asupra bazei rusești pe care Moscova încearcă să o înființeze în estul Sudanului, acolo unde Khartoum-ul se confruntă cu presiunile SUA de a bloca acordul, având în vedere că această facilitate militară ar oferi Iranului o capacitate suplimentară de a naviga comercial în jurul coastei de est a Africii, o rută importantă și pentru transferul de arme.

Politica externă a Iranului față de țările africane a înregistrat o creștere bruscă pe partea de comunicare, dar și a activității generale, aspect care nu poate fi separat de problema vânzărilor de arme.

Ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian a vizitat anul trecut Mali și Tanzania și anul acesta Mauritania, deschizând noi linii de oportunități diplomatice și de afaceri.

Aceste activități pot reprezenta o acoperire rezonabilă pentru transferul de arme iraniene, așa cum a demonstrat-o deținerea de către Iran a fabricilor de arme în Sudan în timpul erei lui Omar al-Bashir.

Pe măsură ce piața yemenită devine mai dificilă pentru a vinde arme iraniene, din cauza interdicției tot mai mari de către partenerii statelor din Golf, Teheranul transferă mai multe arme în Cornul Africii, în special în Puntland.

Săptămâna trecută, a fost semnat un acord între Somalia, Qatar, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite pentru a sprijini eforturile somaleze de a combate contrabanda cu arme.

Karasik arată că Iranul folosește aceleași linii maritime comerciale pe care le-a parcurs de zeci de ani pentru a transporta arme, creând o rețea care se întinde de-a lungul părții de sud a Peninsulei Arabice până la Cornul Africii, care este greu de controlat.

Există deja indicii că Iranul a vândut arme multor țări africane, muniția iraniană fiind identificată la mai multe entități din regiune, printre care forțele guvernamentale din Guineea, Coasta de Fildeș, Kenya, Sudan, la unele facțiuni aflate în conflict în Kenya, Sudanul de Sud și Uganda, dar și la și rebeli și miliții din Coasta de Fildeș, Darfur și Republica Democratică Congo, Sudanul de Sud și Niger.

Însă Iranul vizează inclusiv Senegalul, ca putere importantă și uriașă în Africa de Vest, Mali, Algeria și Mauritania și, de asemenea, creșterea rolului în regiunea Sahel, în special în centrul Libiei.

Analiza conchide că, atunci când este necesar, Iranul acționează precum “coloana a cincea” (n.t. -  organizație care acționează în secret în interiorul unui stat sprijinind sau pregătind acțiuni viitoare ale guvernelor care o susțin) pentru China și Rusia, care își întăresc participarea în afacerile africane.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel