Sâmbătă, la ora 22:45, centrul seismografic al Universității din Teheran a anunțat că un cutremur cu magnitudinea de 4,4 a lovit orașul Aradan din provincia Semnan a Iranului, iar seismele s-au simțit și în părți din estul Teheranului. Epicentrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de 12 kilometri sub pământ.
La câteva ore după raportarea cutremurului, utilizatorii de pe rețelele de socializare au început să speculeze că regimul de la Teheran a încercat să efectueze primul său test nuclear subteran, scrie Euronews.
Cu toate acestea, experții au abordat cu prudență afirmațiile privind un test nuclear, notează EconomicTimes.
Instalațiile nucleare fortificate ale Iranului, cum ar fi cele de la Natanz, și adâncimea mică a cutremurului complică noțiunea de detonare nucleară. Experții notează că „Efectuarea unui test nuclear subteran fără să existe perturbări de suprafață este o operațiune complexă”, iar magnitudinea de 4,6 nu indică neapărat o explozie nucleară.
Reacția inexistentă a Israelului, un indiciu că nu a avut loc un test nuclear
Israelul consideră programul nuclear iranian drept o amenințare directă la securitatea sa națională și are toate motivele să procedeze așa.
Este foarte greu de crezut că Israelul nu ar fi reacționat până acum (lovituri aeriene preventive sau ca represalii) dacă ar fi avut informații că Iranul a efectuat un test nuclear.
Trebuie subliniat că statele concurente în domeniul nuclear (vezi SUA și URSS, India și Pakistan, China și SUA) mențin un nivel de relații care le permite evitarea unei escaladări nucleare. În cazul relației Iran-Israel lucrurile sunt mult mai complicate; Teheranul nici măcar nu recunoaște existența Israelului, iranienii având ca obiectiv distrugerea ”entității sioniste”.
În acest context, Israelul a declarat în repetate rânduri că nu va permite Iranului să obțină arma nucleară, iar asta înseamnă inclusiv lovituri aeriene, preventive sau ca represalii, efectuate de IDF, pentru a elimina capacitățile nucleare iraniene.
Nu e mai puțin adevărat că oficialii Republicii Islamice și comandanții Gărzii Revoluționare au amenințat în mod repetat că, dacă presiunile economice, politice și militare asupra țării se vor intensifica, Teheranul își va schimba doctrina de apărare militară, o schimbare care ar necesita modificarea fatwa-ului liderului iranian privind ilegalitatea armelor nucleare.
Site-ul de știri NorNews, care este principalul portal neoficial de informații pentru Consiliul Național de Securitate al Republicii Islamice, a respins speculațiile drept „zvonuri” și a reiterat că testele nucleare contrazic doctrina nucleară și de apărare a Iranului.
Are Iranul locații secrete pentru teste nucleare?
În 2019, Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, un think tank cu sediul la Washington, a publicat un raport conform căruia Iranul a început un program pentru construirea de site-uri subterane de testare nucleară, cunoscut sub numele de „Field Project”.
Potrivit unui raport din 2019, cercetătorii fundației „au identificat o locație probabilă (în zona de sud-est a Semnanului) în care au fost efectuate teste subterane ale explozivilor nenucleari în 2003, ca parte a dezvoltării metodelor seismice pentru a măsura puterea explozivilor nucleari subterani." Acest lucru ridică posibilitatea ca cutremurul raportat la Semnan să fie legat de primul test nuclear al Teheranului.
Deși Iranul a recunoscut anterior existența centrului spațial „Imam Khomeini” și a bazei de rachete din sud-estul Semnanului, locul se află la mai mult de 100 de kilometri de epicentrul cutremurului.
Cu toate acestea, unii utilizatori ai rețelelor sociale continuă să speculeze că, probabil, Iranul are o instalație nucleară subterană nedeclarată în provincia Semnan, preferând să o folosească ca loc de testare în loc să efectueze testele într-o instalație bine cunoscută precum Natanz.
Teheranul a refuzat constant să dezvăluie activitățile sale nucleare Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. În același timp, trebuie subliniat și faptul că Iranul este situat într-o zonă seismică, iar astfel de cutremure nu sunt neobișnuite în această regiune.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News