Conal Walker, purtătorul de cuvânt al Saab, a declarat că prima aeronavă Gripen E ce va fi livrată Braziliei se află în etapa a doua din trei a finalizării, informează janes.com. Etapa include printre altele montarea motorului, radarului și a instalațiilor. Ulterior, în ultima etapă se vor încărca software-urile și se vor efectua teste. El nu a precizat perioada exactă când primul avion va intra în ultima etapă.
Potrivit oficialului Saab, după finalizarea procesului, Gripen E va efectua testele de zbor. Se așteaptă ca primul zbor al avionului să aibă loc în cursul acestui an.
Testele de zbor vor fi efectuate în Linkoping, Suedia, tot acolo unde are loc și producția avioanelor.
Brazilia a semnat în 2014 un contract cu Saab pentru achiziționarea a 36 de avioane Gripen E/F. Suma totală se ridică la 5,44 de miliarde de dolari (4,2 miliarde de euro). Potrivit infromațiilor contractuale, anul acesta ar trebui ca Brazilia să primească primul avion, urmând ca toate aparatele să ajungă sub comanda Braziliei până în 2024.
Din cele 36 de aparate comandate, 28 sunt Gripen E și 8 Gripen F.
În prezent cinci națiuni operează cu avioane Gripen. Este vorba de Suedia, Africa de Sud, Cehia, Ungaria și Thailanda. Totodată, Suedia și Brazilia au efectuat comenzi pentru Gripen E.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News