"F-16 Fighting Falcon 91-0343 a scris istorie în cele peste 10.000 de ore de zbor", a spus colonelul Jason Hokaj, comandantul adjunct al escadrilei 52 detașată în Europa în sprijinul misiunilor US Air Force Europe, cel care s-a aflat la manșă. "Performanța a fost posibilă doar cu sprijinul Grupului 52 Mentenanță care face acest lucru de 26 de ani. Să ne gândim câte mâini și minți au fost folosite pentru a se ajunge aici, ca această mașinărie să zboare. Este un testament al profesionalismului Grupului 52 Mentenanță. Sunt onorat să fiu o mică parte din această istorie", a mai spus Hokaj.
F-16 C Block 50 a avut nevoie de 26 de ani și 9 luni pentru a ajunge la această performanță.
În medie, un F-16 are nevoie de 19 ore de mentenanță pentru fiecare oră petrecută în aer. Asta înseamnă că pentru ca venerabilul F-16 să ajungă la 10.000 de ore de zbor, echipa de mentenanță a muncit 190.000 de ore pentru întreținere.
În timp ce alte F-16 ale US Air Force alocate Bazei Aeriene Aviano, Italia au ajuns la 10.000 de ore de zbor înainte de aeronava Block 50, acestea erau din varianta Block 40, care este mult mai veche.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News