Transnistria primea gaz rusesc via Ucraina de decenii, folosindu-l pentru a genera electricitate din care o parte era apoi vândută restului Republicii Moldova, care îşi asigura astfel 80% din consum.
Acel gaz a fost însă întrerupt pe 1 ianuarie împreună cu fluxurile către Europa Centrala şi de Est, după ce Kievul a refuzat să prelungească un acord de tranzit care supravieţuise timp de aproape trei ani de război între Rusia şi Ucraina.
Într-o postare pe Telegram, Tiraspolul a anunţat că 122 de localităţi au rămas fără aprovizionarea cu gaze luni dimineaţa şi că erau furnizate doar cantităţi mici către unele apartamente pentru gătit. Autorităţile au dispus ca şcolile să rămână închise şi după încheierea vacanţei, în condiţiile în care cel puţin 131 de şcoli şi 147 de grădiniţe au rămas fără încălzire.
'Nu există o singură persoană în Transnistria care să fie vinovată de această situaţie - totul este un factor extern', a spus liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, într-o declaraţie televizată.
Guvernul Republicii Moldova l-a convocat luni pe un diplomat al ambasadei ruse şi a acuzat Moscova că învinovăţeşte în mod fals Chişinăul pentru criza din Transnistria.
Într-un briefing de presă, prim-ministrul Dorin Recean a spus că luni au început întreruperi în furnizarea de apă în Transnistria.
'Scopul a toate acestea pentru Rusia este să creeze instabilitate în regiune, dar şi, foarte important, să influenţeze rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova', a spus Recean.
Ministerul de Externe de la Moscova a declarat că urmăreşte cu îngrijorare deteriorarea situaţiei în Transnistria, şi a acuzat Chişinăul şi Occidentul de crearea în mod artificial a crizei şi de punerea ei în mod fals pe seama Moscovei.
De când gazul rusesc a fost oprit pe 1 ianuarie, Republica Moldova şi-a satisfăcut necesarul energetic în proporţie de circa 60% prin importuri din România. Chişinăul a spus că le-a oferit asistenţă separatiştilor transnistreni, însă oferta le-a fost refuzată.
Krasnoselski a numit 'minciuni' afirmaţiile despre o astfel de ofertă de ajutor şi a spus că scopul Chişinăului este să 'sugrume' Transnistria. 'Nu au fost oferte de asistenţă de ajutor din partea (Republicii) Moldova sau a altor state', a spus el. Krasnoselski i-a îndemnat pe locuitori să folosească lemne de foc.
Guvernul Republicii Moldova pune criza energetică pe seama gigantului rus Gazprom, despre care a spus că refuză să furnizeze Republicii Moldova pe o ruta alternativă gazele contractate.
Gazprom a declarat că suspendă exporturile către Republica Moldova de la 1 ianuarie din cauza datoriilor neachitate ale acesteia, ce însumează, potrivit Moscovei, 709 milioane de dolari, cifră contestată de Chişinău, care recunoaşte doar 8,6 milioane de dolari.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News