Primele avioane poloneze MiG-29 sunt deja în Ucraina. Zelenski merge miercuri în Polonia, iar pe agendă se află, mai mult ca sigur, transferul avioanelor de luptă

Foto: Mig-29 al Forțelor Aeriene poloneze
Foto: Mig-29 al Forțelor Aeriene poloneze

Polonia a predat deja Ucrainei primul lot de avioane MiG-29, promise anterior. Numărul de avioane trimise Forțelor Armate ale Ucrainei la Varșovia nu a fost specificat momentan.

Șeful Biroului pentru Afaceri Externe al Președintelui Poloniei, Marcin Przydacz, a anunțat trimiterea avioanelor într- un comentariu pentru RMF FM.

„După informațiile mele, acest proces a fost deja finalizat, adică transferul acestei prime părți. Va exista, desigur, o conversație despre un posibil sprijin suplimentar”, a spus el.

Potrivit lui Przydacz, este clar că Ucraina va avea nevoie de mai mult ajutor pentru a se proteja de agresiunea rusă. Transferul unui nou lot de avioane de luptă va fi discutat în cadrul unei vizite în Polonia a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care va avea loc miercuri.

Trebuie spus că, pe 16 martie, președintele polonez Andrzej Duda a menționat că Polonia va preda rapid Ucrainei primele patru avioane de luptă MiG-29. În total, Ucraina ar trebui să primească 33 de avioane de luptă din Polonia.

Reamintim că guvernul Slovaciei a trimis primele aeronave MiG-29 în Ucraina. Patru avioane din cele 13 promise anterior de Slovacia au început deja să execute misiuni de luptă pe cerul ucrainean, în regiunea Harkiv.

Totuși, liderii ucraineni cer cu insistență avioane de generația a 4 a, de producție occidentală, pentru a putea face față echipamentelor mai moderne de care dispun Forțele Aeriene ale Federației Ruse.

 

Volodimir Zelenski va efectua miercuri o vizită oficială în Polonia

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să efectueze miercuri o vizită oficială în Polonia, a declarat luni consilierul prezidenţial polonez pentru afaceri externe, Marcin Przydacz.

"Vizita se va desfăşura la invitaţia preşedintelui (Andrzej) Duda. Vor avea loc discuţii lungi şi extinse, nu doar despre situaţia securităţii, ci şi despre sprijinul economic şi politic. Va fi o vizită oficială", a declarat Przydacz la postul privat de radio RMF.

Zelenski s-a întâlnit ultima dată cu Duda în decembrie 2022 în timpul revenirii sale dintr-o vizită în SUA.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel