Publicitate
Președintele francez Emmanuel Macron a discutat luni despre posibilitatea ca militari europeni să fie desfășurați în Ucraina, însă a menționat că nu există încă un consens în privința acestor misiuni. Cu toate acestea, aliații au fost de acord să intensifice eforturile pentru a furniza muniție Ucrainei.
În context, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a avertizat că implicarea militară a țărilor NATO în Ucraina ar putea implica un conflict direct între alianța nord-atlantică și Rusia. La solicitarea de a comenta declarațiile liderului de la Paris, Peskov a subliniat că o astfel de situație ar implica inevitabil un conflict între NATO și Rusia.
Peskov a menționat și că trimiterea de trupe în Ucraina "nu ar fi în interesul" Occidentului și că doar menționarea acestei posibilități reprezintă "un element nou foarte important" în contextul conflictului.
Mihailo Podoliak, consilier prezidențial ucrainean, a subliniat într-un comentariu că declarația lui Macron "reflectă, în primul rând, conștientizarea riscului pe care o Rusie agresivă și militaristă îl reprezintă pentru Europa."
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a avut și el o primă reacție după declarațiile lui Emmanuel Macron, precizând că nu există planuri la nivelul Alianței privind soldați NATO care să lupte în Ucraina.
Președintele Poloniei confirmă că nu a existat un consens la Paris privind trimiterea de trupe în Ucraina
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că aliații Kievului nu au ajuns la un acord pentru a trimite trupe în Ucraina, așa cum sugerase anterior președintele francez Emmanuel Macron. Duda a făcut aceste declaraţii după un summit informal organizat la Paris care a avut la tema principală susținerea Ucrainei, precizează agenția de presă AP.
Duda a declarat că cea mai aprinsă dezbatere a fost dacă să se trimită sau nu trupe în Ucraina și că "nu s-a ajuns la un acord în privința acestei probleme".
,,Opiniile diferă aici, dar nu [au existat] astfel de decizii", a spus el. Duda și-a exprimat speranța că "în viitorul apropiat, vom putea trimite împreună transporturi substanțiale de muniție în Ucraina".
,,Acest lucru este cel mai important acum. Este ceva de care Ucraina are cu adevărat nevoie", a declarat Duda.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News