Prigojin recunoaște că este și proprietarul “fabricii de troli” ruse: Nu am fost niciodată doar un finanțator pentru Agenția de Cercetare pe Internet

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Omul de afaceri din Sankt Petersburg, proprietarul companiei militare private ruse Wagner, Evgheni Prigojin. Sursa foto: Occrp.org.
Omul de afaceri din Sankt Petersburg, proprietarul companiei militare private ruse Wagner, Evgheni Prigojin. Sursa foto: Occrp.org.

Omul de afaceri din Sankt Petersburg, proprietarul companiei militare private ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a recunoscut că a creat și a gestionat pentru o lungă perioadă de timp Agenția de Cercetare pe Internet, renumita IRA (Internet Research Agency), cunoscută și sub numele de „fabrica de troli” din Rusia.

În urma unor interpelări venite din partea jurnaliștilor de la Der Spiegel, Prigojin a anunțat acest lucru printr-un mesaj difuzat de reprezentantul său responsabil cu comunicatele de presă.

„Nu am fost niciodată doar un finanțator pentru Agenția de Cercetare pe Internet. Eu am venit cu ea, am creat-o, am gestionat-o mult timp”, a scris Prigojin, răspunzând la întrebarea dacă a fost sau nu finanțator al IRA.

Prigojin a declarat că a creat așa-numita fabrică de troli „pentru a proteja spațiul informațional rusesc de propaganda agresivă a tezelor antiruse din Occident”.

 

Declarațiile făcute de controversatul oligarh rus vin în totală contradicție cu poziția pe care acesta o avea în urmă cu câțiva ani

 

Autoritățile americane, care în 2018 au acuzat IRA că s-a amestecat în alegerile prezidențiale din 2016, au susținut încă de atunci că Prigojin este fondatorul și directorul executiv al acestei agenții.

Reprezentantul lui Prigojin a negat însă categoric aceste acuzații, prin declarații făcute la scurt timp la canalul TV de afaceri rusesc RBK, precizând că nici compania mamă Concord (la care Prigojin deține jumătate din acțiuni) și nici alte structuri aflate în proprietatea omului de afaceri „nu sunt în vreun fel legate de activități care vizează interferarea în alegerile americane”, iar Prigojin „nu are nicio legătură cu fabrica de troli”.

O analiză elaborată efectuată de Ahmed Al-Rawi și Anis Rahman de la firstmonday.org, a evidențiat că, fie și doar pe segmentul de reclame pe rețelele sociale Facebook și Instagram, IRA a reușit să obțină un impact semnificativ în încercarea de divizare a publicului, prin evidențierea problemelor negative și prin accentuarea nemulțumirilor politice.

Analiza dezvăluie natura dezbinătoare a subiectelor dominante induse, printre care se numără aspecte privind mediul politic, rasial, de gen și, în unele cazuri, cel religios.

Prin ascunderea cu atenție a identității și intenției actorilor din spatele activităților din rețelele sociale, IRA a folosit astroturfingul (propaganda prin publicitate) ca un instrument politic puternic, la un cost scăzut, contribuind la strategiile campaniei mai ample de dezinformare geopolitică dusă de Rusia, remarcă autorii studiului.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel