Șantajul lui Prigojin: Bucătarul lui Putin amenință că va scoate Wagner din Ucraina și își va reloca mercenarii în Africa

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Wagner Group
Wagner Group

Fondatorul Wagner, Yevgeni Prigojin, se pregătește să reducă operațiunile militare ale mercenarilor săi în Ucraina și să-și îndrepte atenția către Africa.

Potrivit Bloomberg, Prigojin spune că Wagner își va ”închide activitatea” în Ucraina, după ce comandamentul militar rus i-a restricționat accesul la recrutarea de oameni în grupul lui Wagner, iar problemele cu furnizarea de muniție au cauzat pierderi grele pentru mercenari.

Potrivit surselor, acum Prigojin plănuiește să-și concentreze din nou atenția asupra Africii.

Totuși, anunțul ar putea fi și un mijloc de presiune a lui Prigojin, un aliat de lungă durată al lui Vladimir Putin, care și-a câștigat rapid notorietate ca alternativă „dură” a armatei slabe a Rusiei.

 

”Prigojin stă în calea tuturor”

 

Prigojin e văzut de forțele de securitate, dar și de clasa politică din Rusia drept o amenințare din ce în ce mai mare. Wagner se luptă cu deficitul de oameni și muniții după ce i s-a interzis recrutarea din închisori, principala sa sursă de recruți.

„Prigojin este în calea tuturor”, arată Tatiana Stanovaya, fondatorul R.Politik.

Șoigu și Gherasimov au reușit să pună la îndoială priceperea militară a grupării Wagner, argumentând că rezultatele sale au fost obținute prin folosirea unor valuri de ”pușcăriași” trimiși la moarte sigură, au spus apropiați ai Kremlinului și a serviciilor de informații.

Urmare insistențelor conducătorilor Armatei ruse, Putin a intervenit în mecanismul recrutării prizonierilor, întrerupând fluxul de recruți către Wagner. Aprovizionarea cu muniție către mercenari a încetinit și ea succesele Wagner. De asemenea, stilul de comunicare al lui Prigojin se pare că nu a fost pe placul liderului de la Kremlin.

Mercenarii  Wagner încă nu au reușit să-și asume obiectivul principal, orașul Bahmut, în ciuda lunilor de încercări și pierderi uluitoare.

Totuși, nu există niciun indiciu că Prigojin își va redistribui trupele în Africa, dar oameni familiarizați cu situația spun că operațiunile de acolo vor intra tot mai mult în atenția lui, pe măsură ce situația din Ucraina devine mai dificilă pentru mercenarii Wagner.

De la invadarea Ucrainei, Prigojin și-a mutat mercenarii din Africa, câștigând permisiunea Kremlinului de a recruta prizonieri cu promisiuni de eliberare anticipată, dacă aceștia supraviețuiesc șase luni pe câmpul de luptă.

Trimiși în luptă cu puțină pregătire, aproximativ jumătate din cei 40.000 de condamnați care s-au înscris au fost uciși sau răniți în luptele de la Bahmut.

Separat de „recruții-carne de tun”, Wagner are aproximativ 10.000 de mercenari profesioniști care luptă în Ucraina, pe care i-a aruncat în luptă cu mai multă precauție. 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel