Prezența militară a SUA în Siria este mai mare decât cea declarată oficial. Pentagonul afirmă însă că asta nu are nicio legătură cu căderea lui Assad  

Vehicul de luptă american Bradley, în timpul operațiunilor din Siria
Vehicul de luptă american Bradley, în timpul operațiunilor din Siria

Secretarul de presă al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryder, a recunoscut în timpul unei conferințe de presă de joi, 19 decembrie, că numărul de trupe americane în Siria este mult mai mare decât a raportat anterior administrația Biden-Harris. În timp ce Pentagonul a susținut luni de zile că în Siria mai sunt dislocați doar aproximativ 900 de militari americani, în realitate numărul acestora este de aproximativ 2.000.

„V-am informat în mod regulat că există aproximativ 900 de militari americani dislocați în Siria”, a declarat Ryder reporterilor joi. „În lumina situației din Siria și a interesului semnificativ acordat, am aflat recent că aceste cifre sunt mai mari”.

Ryder a încercat să explice de unde a apărut această confuzie: „După cum am înțeles și așa cum mi s-a explicat, aceste trupe suplimentare sunt considerate forțe de rotație temporare care se desfășoară pentru a îndeplini cerințele misiunii în schimbare, în timp ce cei 900 de militari de bază sunt prezenți pe termen lung”, a declarat Ryder. „După cum știți, pentru multe dintre prezențele noastre, cifrele vor fluctua din când în când, dar având în vedere că acest număr este semnificativ mai mare decât ceea ce am fost informați, am vrut să vă anunț imediat ce am aflat aceste informații."

 

 

Oficialul militar american a precizat că “există deseori considerații de securitate diplomatică și operațională în legătură cu desfășurările noastre și cu unele dintre aceste numere și, cu siguranță, este cazul aici.” 

Ryder a dat asigurări că trupele americane suplimentare au fost dislocate în Siria înainte de recenta alungare a președintelui sirian Bashar al-Assad, fără însă a putea preciza o perioadă clară a intervalului scurs între cele două evenimente. „Înțelegerea mea este că a trecut o perioadă destul de clară înainte de căderea regimului Assad”, a declarat acesta.

La insistențele unor jurnaliști de a preciza totuși un interval orientativ de timp, Ryder a recunoscut că nu cunoaște foarte bine situația, dar că este sigur vorba de luni de zile. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel